De la asistat social la un imperiu de 84 de mld $. Povestea preşedintelui executiv Starbucks

howard schulz
Getty

Howard Schultz provine dintr-o familie modestă din Brooklyn, asistată social de către stat prin oferirea unui adăpost, acesta fiind unul din motivele pentru care a adus întotdeauna o nuanţă de justiţie socială în felul în care a condus Starbucks.

Născut în Brooklyn, New York în 1953 din părinţi fără educaţie, la vârsta de 7 ani a trecut printr-un moment care i-a definit întreaga viaţă. Întors de la şcoală, şi-a găsit tatăl cu o rană care se întindea de la coapsă până la gleznă. Tatăl sau, fost veteran de război, lucra ca şofer de camion, fără asigurare medicală.

“Am văzut Visul American spulberându-se şi mi-am văzut părinţii neajutoraţi, în culmile disperării … Acele cicatrici şi acea ruşine le port cu mine şi în ziua de astăzi”, povestea Howard Schultz pentru absolvenţii Universităţii Arizona în 2017, relatează Business Insider.

Schultz a avut mai multe job-uri, cum ar fi de barman sau chiar şi-a vândut sângele pentru a-şi plăti studiile. Asta până sa descopere Starbucks, la începutul anilor ‘80.

În 1987, Schultz a obţinut brand-ul Starbucks şi 17 locaţii de la fondatori, aceştia luând decizia să-şi canalizeze eforturile pe lanţul de cafenele Peet’s. Apoi Schultz a pus bazele celei mai mari expansiuni din istorie în domeniul comerţuliu cu amănuntul.

Citește și
loterie SUA
Un american a câștigat 450 de milioane de dolari la loterie

Când primul Starbucks s-a deschis în New York, publicaţia New York Times a trebuit să explice ce este un latte şi cum se pronunţă acesta. Schultz s-a inspirat din cultura italiană în denumiri precum “grande” si “venti”, caracterul exotic oferit de Starbucks jucând un rol cheie în dezvoltarea business-ului.

Între 1998 şi 2008, Starbucks a ajuns de la 1.886 de cafenele la 16.680. În prezent, compania deţine peste 27.300 de magazine în 75 de ţări.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Arabia Saudită plăteşte angajaţilor compensaţii pentru TVA şi scumpirea carburanţilor
Arabia Saudită plăteşte angajaţilor compensaţii pentru TVA şi scumpirea carburanţilor

Regele Salman al Arabiei Saudite a ordonat vineri plata lunară a 1000 de riali - 267 de dolari - fiecărui angajat din sectorul de stat, pentru a compensa cheltuielile suplimentare generate de introducerea TVA-ului  şi de scumpirea carburanţilor.

Un american a câștigat 450 de milioane de dolari la loterie
Un american a câștigat 450 de milioane de dolari la loterie

Prima săptămână din noul an i-a adus o avere unui american din Florida. Acesta a câștigat potul cel mare, în valoare de 450 de milioane de dolari, la loteria Mega Millions.

O femeie a câştigat 5 milioane de dolari la loterie cu un bilet pe care nu a vrut să-l cumpere
O femeie a câştigat 5 milioane de dolari la loterie cu un bilet pe care nu a vrut să-l cumpere

O femeie din Statele Unite care s-a ales cu un bilet de loterie pe care nu dorea iniţial să îl cumpere a câştigat 5 milioane de dolari, informează UPI.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde se aflau țintele nucleare pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde se aflau țintele nucleare pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.