Datoria statului a trecut pentru prima dată de pragul de 700 de miliarde de lei. A ajuns din nou la peste 50% din PIB

Bani
Shutterstock

Datoria statului, aflată într-o creştere constantă de-a lungul anilor, a trecut de pragul de 700 de miliarde de lei. Totodată, gradul de îndatorare raportat la PIB a depăşit nivelul de 50% şi a ajuns la 50,1%, relevă datele analizate de Profit.ro.

Astfel, în februarie, datoria a ajuns la 706,5 miliarde lei (50,1% din PIB), faţă de 695 miliarde lei (49,2% din PIB), în ianuarie, şi 667,3 miliarde lei (47,2% din PIB), în decembrie.

Nivelul de îndatorare raportat la PIB depinde destul de mult de evoluţia PIB nominal, de ritmul împrumuturilor, dar şi de sumele care ajung la plată în cursul anului în contul datoriei.

Ministerul Finanţelor a împrumutat în primele luni ale anului mult, scopul fiind de a-şi acoperi cât mai mult din necesarul pentru tot anul în perioadele mai favorabile ale pieţelor financiare, conform Profit.ro, citat de News.ro.

Legea responsabilităţii fiscal-bugetare prevede că depăşirea pragului de 50% în ceea ce priveşte îndatorarea presupune ca Guvernul să prezinte în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei în PIB, urmând ca programul să cuprindă, fără a se limita la acestea, şi măsuri care determină îngheţarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public.

Citește și
Christine Lagarde
Inflația în zona euro încetinește la 1,9%. BCE își revizuiește prognozele și se pregătește pentru lansarea euro digital

Autorităţile au transmis, la momentul la care s-a depăşit prima dată pragul de 50%, că nu agreează măsuri restrictive, cum ar fi îngheţarea salariilor, şi preferă o ieşire din această situaţie prin investiţii şi creştere economică. În plus, pentru a se declanşa prevederea din lege, nivelul datoriei de peste 50% ar trebui să fie şi transmis către Eurostat ca nivel oficial al datoriei, acţiune pentru care autorităţile au o perioade de timp suficient de lungă ca avansul PIB nominal să ducă din nou gradul de îndatorare sub 50% din PIB.

"Indicatorul datorie guvernamentală calculat în conformitate cu metodologia Uniunii Europene, pe baza datelor preliminate, exprimat ca procent în PIB, se situează la nivelul de 50,1% din PIB, la sfârşitul lunii februarie 2023. Conform metodologiei Uniunii Europene ponderea datoriei guvernamentale în PIB s-a calculat luând în considerare PIB-ul realizat în anul 2022 comunicat de către INS. Odată cu publicarea de către INS a PIB-ului pentru trimestrul I 2023, indicatorul ponderea datoriei guvernamentale în PIB urmează sa fie revizuit şi se va republica”, a precizat Ministerul Finanţelor

Pentru finalul anului 2023, Guvernul estimează un nivel de îndatorare de 46,8% din PIB.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Inflația în zona euro încetinește la 1,9%. BCE își revizuiește prognozele și se pregătește pentru lansarea euro digital
Inflația în zona euro încetinește la 1,9%. BCE își revizuiește prognozele și se pregătește pentru lansarea euro digital

Ţinta de inflaţie a Băncii Centrale Europene de 2% este accesibilă, a afirmat sâmbătă preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters.

De unde au tăiat românii ca să se ajungă cu banii. Explicațiile economiștilor și datele de la Statistică
De unde au tăiat românii ca să se ajungă cu banii. Explicațiile economiștilor și datele de la Statistică

Deși au venituri mai mari decât acum doi ani, românii sunt mai atenți la cheltuieli, pentru că inflația a scăzut puterea de cumpărare a banilor.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.