Cum a câștigat Mircea Lucescu, peste noapte, 1,35 milioane de lei. Acțiunile care au crescut cu 118% în doar o săptămână

mircea lucescu
Getty

Acțiunile Romradiatoare unde fostul selecționer al naționalei României, Mircea Lucescu, are o participație de 16,50% din acțiuni, s-au apreciat cu 30% pe piața Aero de la Bursa de Valori București, pentru a treia zi la rând.

63,9% din cifra de afaceri a producătorului de componente electrice este asigurată din exporturile și livrările pentru statele din Uniunea Europeană. Titlurile companiei au ajuns la prețul de 1,01 lei/acțiune și situează capitalizarea de piață a Romradiatoare la 15,15 milioane lei (3,06 milioane euro), scrie Profit.ro.

Saltul capitalizării companiei, de la o zi la alta, este de 8,22 milioane, iar în acest moment pachetul deținut de Lucescu, acum antrenor la Dinamo Kiev, are o creștere de valoare cu 1,35 milioane, ajungând la 2,50 milioane lei, de la 1,14 milioane lei.

Raportarea financiară publicată de Romradiatoare indică trecerea pe profit a companiei, cu un rezultat net de aproximativ 834.000 de lei la 9 luni, față de pierderea de 1,48 milioane lei consemnată în primele 3 trimestre din anul trecut. În ultima săptămână cotația acțiunilor companiei s-a apreciat cu 118,61%.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cum afli care sunt sticlele, PET-urile și dozele pentru care poți primi banii înapoi, la magazin. Nu toate vor fi primite
Cum afli care sunt sticlele, PET-urile și dozele pentru care poți primi banii înapoi, la magazin. Nu toate vor fi primite

La 30 noiembrie, în România va deveni funcțional Sistemul Garanție-Returnare (SGR), prin care vom primi câte 50 de bani pentru fiecare sticlă, PET sau doză de metal pe care o vom recicla.

Coreea de Nord nu are bani nici pentru ambasade și le închide chiar și în țările prietene. Sursa bizară de valută din Africa
Coreea de Nord nu are bani nici pentru ambasade și le închide chiar și în țările prietene. Sursa bizară de valută din Africa

Coreea de Nord este pregătită să închidă până la o duzină de ambasade, inclusiv în Spania, Hong Kong şi mai multe ţări din Africa, într-o mişcare care ar putea duce la închiderea a aproape 25% din misiunile Phenian în întreaga lume.

 

Horoscop 1 noiembrie 2023, cu Neti Sandu. Vin bani și perspective pentru mai multe zodii
Horoscop 1 noiembrie 2023, cu Neti Sandu. Vin bani și perspective pentru mai multe zodii

Horoscop 1 noiembrie 2023, prezentat de Neti Sandu la Știrile ProTV. O zi cu sare şi piper O să fim receptivi la semnalele ascunse, subliminale şi o să ne asigurăm c-am decodificat cum trebuie mesajele.

Rasa de câine care va fi interzisă într-o țară europeană din 31 decembrie. Statul oferă bani pentru eutanasiere
Rasa de câine care va fi interzisă într-o țară europeană din 31 decembrie. Statul oferă bani pentru eutanasiere

O rasă de câine va fi interzisă într-o țară europeană începând cu 31 decembrie 2023. Decizia a fost luată din cauza faptului că această rasă este considerată „agresivă și periculoasă”.  

Oligarhul rus Alekei Kuzmicev a fost reţinut în Franţa. Este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani
Oligarhul rus Alekei Kuzmicev a fost reţinut în Franţa. Este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani

Magnatul rus Aleksei Kuzmicev a fost reţinut pentru interogatoriu în Franţa în legătură cu presupuse fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani şi pentru încălcarea sancţiunilor internaţionale, a anunţat Parchetul financiar z, relatează Reuters.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.