Creștere spectaculoasă a fondurilor de pensii facultative. Câți români contribuie la Pilonul III

pensionari
Shutterstock

Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) aveau active în valoare de 5,55 miliarde de lei, la finalul lunii octombrie, în creştere cu 25% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al ASF.

"Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (89,4%)", se arată într-un document al Autorităţii de Supraveghere Financiară

Valoarea contribuţiilor virate în luna octombrie a fost de 68 milioane de lei, în timp ce contribuţia medie a fost 166 de lei.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,7 miliarde de lei, respectiv 66,8%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,38 miliarde de lei (25%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 186,58 milioane de lei, adică 3,4% din totalul activelor.

Peste 800.000 de români contribuie la Pilonul III

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 806.499 de participanţi, în luna octombrie 2024.

Citește și
bancomat
Pensia medie la Pilonul II a ajuns, deja, la suma totală de 17.000 de lei. Cum se poate încasa fără a plăti impozit pe venit

La acest moment, pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Valoare record la Pilonul II de pensii. Câți bani ai putea avea la bătrânețe dacă depui 300 de lei pe lună și la Pilonul III
Valoare record la Pilonul II de pensii. Câți bani ai putea avea la bătrânețe dacă depui 300 de lei pe lună și la Pilonul III

Conturile de pensii Pilon II a peste 8 milioane de români au ajuns la o valoare record. Potrivit datelor oficiale, contribuțiile pe care le fac automat din salariu și investițiile din acești bani valorează acum 150 de miliarde de lei.

Pensia medie la Pilonul II a ajuns, deja, la suma totală de 17.000 de lei. Cum se poate încasa fără a plăti impozit pe venit
Pensia medie la Pilonul II a ajuns, deja, la suma totală de 17.000 de lei. Cum se poate încasa fără a plăti impozit pe venit

Pentru un sfert dintre românii care au pensie pilon 2 bătrânețea se anunță liniștită. Au adunat deja sume serioase în conturi, prin contribuția pe care o fac automat din salariu, lună de lună.

Schimbare radicală la tinerii generației Z. Creșterea cu 48% a interesului pentru pensia privată și siguranța la bătrânețe
Schimbare radicală la tinerii generației Z. Creșterea cu 48% a interesului pentru pensia privată și siguranța la bătrânețe

Speriați de inflație și tot mai preocupați de siguranța zilei de mâine, mulți români se gândesc la vârsta pensionării încă de tineri. Și încep să cotizeze la pilonul 3 de pensii în număr tot mai mare.

Cât are pus deoparte, în medie, fiecare angajat din România în contul din Pilonul II de pensii. Suma lunară a crescut cu 50%
Cât are pus deoparte, în medie, fiecare angajat din România în contul din Pilonul II de pensii. Suma lunară a crescut cu 50%

Peste 135 de miliarde de lei este suma pe care au reușit să o strângă românii în conturile personale de pensii, Pilon 2.  

Când poate fi retrasă pensia facultativă și cum se calculează pilonul 3 de pensii
Când poate fi retrasă pensia facultativă și cum se calculează pilonul 3 de pensii

Pensia facultativă de la Pilonul 3 vine în completarea pensiei private obligatorii de la Pilonul 2 și a pensiei de stat de la Pilonul I.  

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.