Ce efecte ar putea avea creșterea salariului minim la 3.700 lei. Expert: „Doar producem dezechilibre suplimentare”

×
Codul embed a fost copiat

Oficialii au decis că salariul minim va crește de la 1 iulie la 3.700 de lei brut. Angajații plătiți astfel vor avea un salariul net mai mare cu aproape 250 de lei. Pe de altă parte și statul va încasa mai mult la buget prin taxe.

Însă măsura va afecta lupta cu inflația. Specialiștii spun că ne putem aștepta la noi creșteri de prețuri.

După consultările cu sindicatele și patronatele la Palatul Victoria, Guvernul a anunțat că salariul minim crește de la 1 iulie.

De la 3.300 de lei, cât este salariul minim în prezent, va ajunge la 3.700 de lei. 400 de lei în plus pentru brut, dar în mână majorarea este de 242 de lei.

Momentan este valabilă și măsura prin care 200 de lei din total nu sunt taxați. Aceasta se va menține, spun oficialii, până la finalul acestui an.

Citește și
oameni pe strada
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe

Astfel, ar urma să crească puterea de cumpărare a celor cu venituri mici, spun reprezentanții Guvernului. Prețul plătit ar putea fi însă o inflație mare anul acesta.

Măsura ar putea aduce mai mulți bani în piață, alături de majorarea salariilor bugetarilor sau a pensiilor, deci și cerere pentru produse și servicii. Ne putem aștepta așadar, la creșteri de prețuri, spun specialiștii, deși este justificată nevoia de a majora veniturile.

Christian Năsulea, profesor de economie: „De fiecare dată când încercăm să ajustăm acest lucru prin forțarea creșterii veniturilor sau prin aruncarea unor sume de bani suplimentare pe piață, în loc să rezolvăm problemă prin creșterea productivității economiei românești, alimentăm inflația și perpetuăm acest ciclu care face să crească prețurile, după care să fie nevoie din nou să găsim soluții pentru a determina creșteri de salarii. Practic, nu rezolvăm nimic, doar producem dezechilibre suplimentare.”

Creșterea salariului minim înseamnă și costuri mai mari pentru angajatori.

Sterică Fudulea, Consiliul Național al IMM-urilor: „Orice cheltuială în plus înseamnă o redimensionare a celorlalte cheltuieli și bineînțeles o adaptare. Ca orice familie normală. Altfel, e simplu: dăm doi oameni afară. Nu e o soluție pentru că nu îi mai găsesc ulterior. Probabil ar fi alternativa ar fi ca aceste creșteri salariale să se regăsească în prețul produsului final sau prețul serviciului.”

Salariul minim ar urma să fie majorat din nou din ianuarie 2025, la peste 4.100 de lei, pentru a se apropia de noile reguli privind salariul minim european. În viitor, ar urma să fie calculat în funcție de un mecanism care ține cont și de productivitate și rata inflației.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe

Economia României a avut în primul trimestru un avans modest de 0,3%, potrivit datelor oficiale. Considerată unul dintre motoarele economiei, industria a avut cea mai mare scădere, în timp ce agricultura a stagnat.

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.

Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus
Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus

FMI recomandă României o reformă fiscală complexă, concentrată pe mutarea poverii fiscale de pe muncă şi contribuţiile sociale către impozitele pe consum şi, într-o măsură mai mică, pe capital.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.