Bursa de la New York și-a continuat declinul. Războiul comercial dintre SUA și China sperie investitorii

Bursa de la New York, Wall Street - AFP/Getty

Bursa de pe Wall Street şi-a extins joi declinul, deoarece investitorii se tem de escaladarea conflictului comercial dintre SUA şi China şi de riscurile provocate de recenta majorare a dobânzilor, transmite Reuters.

Indicele Nasdaq al bursei de pe Wall Street s-a apropiat de teritoriul de corecţie, înregistrând un declin de 10,3% faţă de nivelul ridicat din 29 august şi sporind temerile că va urma o perioadă îndelungată de turbulenţe, aşa cum s-a întâmplat în urma crizei financiare din 2008. Ulterior, pierderile s-au atenuat şi s-a evitat confirmarea corecţiei.

La închiderea şedinţei de joi, indicele Nasdaq a scăzut cu 1,25%, ajungând la valoarea de 7.329,06 puncte. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 2,13%, ajungând la valoarea de 25.052,83 puncte, în timp ce indicele Standard and Poor's 500 a înregistrat un declin de 2,06%, ajungând la valoarea de 2.728,37 puncte.

Indicele MSCI a înregistrat un declin de 2,2%, ajungând la cel mai redus nivel din octombrie 2017.

"Când ai un şoc aşa cum a fost cel de miercuri, oamenii sunt luaţi pe nepregătite, şi apar o mulţime de ajustări. Există tendinţa de volatilitate după o zi şocantă, care ar putea continua şi în următoarele zile sau săptămâni", a apreciat Keith Lerner, analist la SunTrust Advisory Services în Atlanta, SUA.

Citește și
Bursa de la New York, Wall Street - AFP/Gety
Bursa americană s-a prăbușit și trage după ea Asia și Europa. Ce se întâmplă pe bursa de la București

Indicele bursier pan-european FTSEurofirst 300 a scăzut joi cu 2%, dolarul american a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele două săptămâni, iar randamentele bondurilor americane pe zece ani s-au situat la 3,146%, în scădere faţă de 3,225% miercuri.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna noiembrie a scăzut cu 2,20 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 70,97 dolari.

Declinul din SUA nu s-a mai extins în Asia. Bursa din Hong Kong a încheiat prima şedinţă de tranzacţionare de vineri în creştere cu 1,18%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 25.563,53 puncte, în creştere cu 297,16 puncte. Indicele MSCI, care monitorizează pieţele din regiunea Asia-Pacific, cu excepţia Japoniei, a urcat cu 1,3%, datorită creşterilor de pe bursele din Coreea de Sud şi Taiwan. În schimb, pieţele bursiere din Japonia şi China au deschis vineri în scădere.

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Analiză Bloomberg: Câți bani au pierdut cei mai bogați oameni ai lumii în urma turbulenţelor de pe bursă
Analiză Bloomberg: Câți bani au pierdut cei mai bogați oameni ai lumii în urma turbulenţelor de pe bursă

Cei mai bogaţi 500 de oameni ai lumii au pierdut miercuri 99 de miliarde de dolari, după ce turbulenţele de pe Wall Street s-au extins pe plan global, transmite Bloomberg.

Bursa americană s-a prăbușit și trage după ea Asia și Europa. Ce se întâmplă pe bursa de la București
Bursa americană s-a prăbușit și trage după ea Asia și Europa. Ce se întâmplă pe bursa de la București

Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de miercuri în scădere puternică, înregistrând cel mai semnificativ declin din ultimele opt luni, investitorii fiind îngrijoraţi de majorarea ratelor dobânzilor bondurilor.

Acţiunile Tesla s-au prăbușit la Bursa de la New York cu 14 procente, din cauza lui Musk
Acţiunile Tesla s-au prăbușit la Bursa de la New York cu 14 procente, din cauza lui Musk

Perspectiva ca Elon Musk să-şi piardă funcţia de director general la Tesla i-ar putea costa pe acţionarii companiei aproape 20 de miliarde de dolari. 

Prima companie din istorie care valorează un trilion de dolari. Acțiunile crescut cu 50.000%
Prima companie din istorie care valorează un trilion de dolari. Acțiunile crescut cu 50.000%

Apple tocmai a devenit prima companie din lume care a depășit valoarea de piață de un trilion de dolari, scie BBC.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.