Bulgaria trece la moneda euro din 1 ianuarie 2024, fără perioadă de tranziție

UE deschide calea aderării la zona euro pentru Bulgaria şi Croaţia. Care e situația României
Getty

Bulgaria își menține obiectivul de a adopta moneda euro începând cu 1 ianuarie 2024 și intenționează să înceapă plățile în euro fără nicio perioadă de tranziție, odată cu aderarea la zona euro.

Bulgaria, care este unul dintre cele mai sărace state membre ale Uniunii Europene, a fost isă împreună cu Croația în mecanismul ERM-2, o etapă obligatorie pentru aderarea la euro, în iulie 2020.

Potrivit unui proiect de plan național pentru intrarea în zona euro a Bulgariei, aprobat în urmă cu câteva zile și citat de Reuters, bulgarii vor putea plăti și în moneda națională la o lună după adoptarea monedei unice.

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă țările care trec la euro este că nu mai pot folosi cursul de schimb ca o ”pernă” pentru orice șoc economic. Bulgaria își ”leagă” deja moneda sa, leva, de euro și intenționează să adopte moneda unică la un curs valutar fix.

"Introducerea monedei euro este planificată fără o perioadă de tranziție, iar data adoptării monedei euro va coincide cu introducerea sa ca unitate oficială de plată", au anunțat banca centrală și Ministerul Finanțelor într-un comunicat comun.

Citește și
vaccinare, Obor
Analiză: Ratele de vaccinare din România și Bulgaria sunt cu mult în urmă față de media UE

„Conversia se va face prin aplicarea irevocabilă a ratei de schimb fixe dintre euro și leva.”

Proiectul așteaptă aprobarea Guvernului după dezbaterile publice, au mai precizat banca centrală și Ministerul Finanțelor în declarația comună.

Bulgaria este unul dintre cele mai puțin îndatorate state ale UE. Deficitul său fiscal a fost de doar 3% din producția economică în 2020, în ciuda cheltuielilor crescute care s-au făcut pentru a reduce impactul pandemiei de Covid-19 asupra locurilor de muncă și întreprinderilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
MAE: Persoanele care călătoresc din România în Bulgaria pot prezenta doar CI sau paşaport
MAE: Persoanele care călătoresc din România în Bulgaria pot prezenta doar CI sau paşaport

Persoanele care sosesc din România pot intra în Bulgaria fără a fi obligate să prezinte alte documente, cu excepţia documentelor de călătorie - carte de identitate sau paşaport, arată un comunicat al MAE.

Analiză: Ratele de vaccinare din România și Bulgaria sunt cu mult în urmă față de media UE
Analiză: Ratele de vaccinare din România și Bulgaria sunt cu mult în urmă față de media UE

În colțul estic al Uniunii Europene, două țări încearcă cu disperare să evite risipa unui produs prețios: vaccinurile anti-COVID-19.

Deșeuri importate din Bulgaria, oprite la graniță. Cele zece tone de gunoaie nu aveau avize
Deșeuri importate din Bulgaria, oprite la graniță. Cele zece tone de gunoaie nu aveau avize

Deșeuri importate din Bulgaria au fost oprite la intrarea în țară de polițiștii de frontieră români.

Un britanic care se plimba pe plajă în Bulgaria a ajuns din greșeală în România
Un britanic care se plimba pe plajă în Bulgaria a ajuns din greșeală în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, un cetățean britanic care a trecut ilegal în România din Republica Bulgaria, pe jos, pe plajă.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.