Teribilismul la volan a semanat moarte pe drumurile tarii!

×
Codul embed a fost copiat

A mai trecut o noapte insangerata peste soselele noastre, iar ambulantele au gonit, inca o data, spre spitale, cu raniti gata sa-si dea sufletul.

In Bistrita, la doi pasi de casa, o caruta in care se aflau trei barbati a fost spulberata de un TIR. Doar doi dintre tineri au ajuns la spital, plini de rani. Al treilea s-a stins pe drum, in ambulanta. Supravietuitorii spun ca atelajul lor era semnalizat, iar soferul TIR-ului ar fi trebuit sa-i vada.

Soferul TIR-ului s-a dat jos din masina si a plecat de la locul accidentului. Politistii l-au gasit ceva mai tarziu beat crita, acasa, de unde l-au condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Alcooltestul a stabilit un rezultat de 1,05 mg/l in aerul expirat.

Soferul camionului este cercetat pentru ucidere din culpa, vatamare corporala si parasirea locului accidentului. Ar putea stea sapte ani la inchisoare.

Iar la Cluj, nici indicatorul de depasire interzisa si nici linia continua nu l-au oprit pe sofer sa incerce o depasire, intr-o curba extrem de periculoasa. A intrat direct sub TIR-ul care venea pe sensul celalalt. Impactul i-a fost fatal pasagerului din dreapta. A murit pe loc.

Citește și
Cisterna s-a rasturnat
Pericol de explozie! O cisterna cu 18 tone de motorina s-a rasturnat

Soferul si pasagerul de pe bancheta din spate au fost transportati de urgenta la spital cu rani grave, de la cap pana la picioare. Din pricina accidentului, drumul care face legatura intre Cluj si Zalau a ramas blocat mai bine de doua ore.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
La un pas de tragedie pe sosea! Vezi aici cine a fost vinovatul!
La un pas de tragedie pe sosea! Vezi aici cine a fost vinovatul!

Un roi de albine aproape ca a provocat aseara o tragedie pe o sosea din Timis.Acestea l-au atacat pe apicultorul care, imprudent, transporta stupul in autoturism.

Pericol de explozie! O cisterna cu 18 tone de motorina s-a rasturnat
Pericol de explozie! O cisterna cu 18 tone de motorina s-a rasturnat

O cisterna incarcata cu 18 tone de motorina s-a rasturnat, miercuri seara, in Gorj, pe soseaua care leaga Motru de Targu Jiu.

Un roman moare in fiecare zi, pentru ca traverseaza neregulamentar!
Un roman moare in fiecare zi, pentru ca traverseaza neregulamentar!

Un om moare si doi sunt raniti, in fiecare zi, in Romania, pentru ca aleg sa treaca strada la intamplare, nu pe trecerea de pietoni, nu pe culoarea verde a semaforului.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.