Şoferul autocarului tricolor, gata să ducă România cât mai departe la EURO 2024: Sunt mândru de asta

Şoferul autocarului tricolor
frf.ro

Nicu Moldoveanu e obişnuit cu traseele dintre stadioanele germane; le-a învăţat din postura de şofer al clubului FC Köln. La EURO 2024, însă, a trăit mândria de a fi alături de echipa naţională a României, notează frf.ro.

Nicu are 42 de ani, iar de patru locuieşte în Germania. În Bucureşti, oraşul natal, a lucrat tot în transporturi, ca şofer de autocar, însă munca lui n-a avut vreo legătură cu fotbalul până când a ajuns în ţara adoptivă, respectiv la FC Köln, unul dintre cluburile de tradiţie nemţeşti.

Aici, are „în grijă” în jur de 5 echipe – de la juniori, până la U21: îi transportă la meciuri, fie în Germania, fie în străinătate. Aşa a învăţat harta stadioanelor din ţara adoptivă, ceea ce, crede el, a contribuit şi la faptul că firma la care e angajat, l-a ales pentru rolul de la EURO 2024.

A trăit de la volan bucuriile aduse de naţională vara asta, de la victoria din primul meci contra Ucrainei, la calificarea în optimile de finală, de pe primul loc în grupă. „M-am bucurat şi eu că voi rămâne alături de ei”, spune despre petrecerea din autocar pe drumul de întoarcere din Frankfurt. I-a plăcut să descopere atmosfera bună de la echipă: că jucătorii sunt oameni prietenoşi şi toată lumea e, în general, bine dispusă.

”Ne-am bucurat cu toţii de victorie şi m-am bucurat că voi rămâne cât mai mult alături de ei”, a spus el.

Citește și
Romana la EURO 2024
Un supercomputer a stabilit ce șanse are România să învingă Olanda și să se califice în sferturile EURO 2024

Ştie că-şi va aminti cu drag de perioada asta: „O să fie o amintire plăcută peste câţiva ani, când îmi voi aduce aminte că am participat la EURO 2024, mai ales cu echipa României”. Şi speră că îi va duce pe tricolori cât mai departe, până la Berlin, dacă se poate – pentru o finală cu Germania.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Participă la Concursul Betano și EURO 2024 și poți obține premii fabuloase! Ghicește scorul pentru fiecare echipă și câștigă
Participă la Concursul Betano și EURO 2024 și poți obține premii fabuloase! Ghicește scorul pentru fiecare echipă și câștigă

Ghicește scorurile și câștigă cu Betano! Crezi că poți prezice rezultatele meciurilor de la EURO? Acceptă provocarea și arată-ți abilitățile de predictor!

Un supercomputer a stabilit ce șanse are România să învingă Olanda și să se califice în sferturile EURO 2024
Un supercomputer a stabilit ce șanse are România să învingă Olanda și să se califice în sferturile EURO 2024

Selecţionata Țărilor de Jos este cotată cu prima şansă la victorie în meciul cu echipa României, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, conform supercomputerului Opta, informează cotidianul sportiv spaniol Marca.

România - Olanda, live online. Unde poți vedea meciul din optimile EURO 2024
România - Olanda, live online. Unde poți vedea meciul din optimile EURO 2024

România se pregătește să înfrunte Țările de Jos în optimile de finală de la EURO 2024. Meciul va avea loc pe stadionul Allianz Arena din Munchen, marți, 2 iulie, de la ora 19:00.

"Acesta e adevărul!" Edi Iordănescu, mesaj categoric, cu o zi înainte de meciul România - Olanda de la EURO 2024

România și Olanda se vor întâlni, marți, de la ora 19:00, la Munchen, în optimile de finală ale EURO 2024. Meciul va fi transmis în direct de PRO TV și VOYO.

Anglia s-a calificat cu mari emoții în „sferturile” EURO 2024, după o răsturnare incredibilă de scor în duelul cu Slovacia
Anglia s-a calificat cu mari emoții în „sferturile” EURO 2024, după o răsturnare incredibilă de scor în duelul cu Slovacia

Anglia s-a calificat cu emoţii în sferturile EURO 2024, găzduit de Germania, printr-o victorie cu scorul de 2-1 (0-1, 1-1), după prelungiri, cu Slovacia, duminică seara, pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start
EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.