Proiect: compensații rapide pentru refuzul la îmbarcare și posibilitatea de a schimba numele pasagerilor pe biletul de avion

×
Codul embed a fost copiat

UE ar putea obliga companiile aeriene să îi compenseze rapid și fără bătăi de cap pe pasagerii cărora li se refuză îmbarcarea. Am putea schimba și numele pe biletul de avion, pentru ca o altă persoană să poată călători în locul nostru.

Pasagerii companiilor aeriene din Uniunea Europeană vor avea aceste beneficii dacă Parlamentui de la Bruxelles va adopta amendamentele propuse recent în acest sens de eurodeputatul Ștefan Mușoiu, membru în Comisia pentru Transport și Turism a PE.

Una dintre cele mai frustrante experiențe ca pasager este refuzul la îmbarcare din cauza biletelor vândute în plus de către compania aeriană, peste numărul locurilor din avion (overbooking).

„Acest over-booking există din varii motive - în primul rând pentru că sunt companii aeriene care preferă să cumpere mai multe bilete, pentru că așa cum se spune, conform unor statistici, sunt pasageri care într-un procent de 2-5% care nu se îmbarcă din varii motive, și atunci ei practică această metodă, care este neloială, ca să spun așa și generează foarte mult disconfort persoanelor care se află în această situație”, a spus Mușoiu, invitat la emisiunea EURomania.

Vom recupera mai ușor banii pierduți

Procesul de obținere a rambursărilor și compensațiilor va fi, de asemenea, simplificat.

Citește și
aeroport
De ce trebuie să venim la aeroport cu trei ore înainte de zbor. Motivul pentru care trebuie să stăm la coadă, la îmbarcare

„Va exista posibilitatea trimiterii unui SMS în care să fim direcționați către o platformă digitală și să putem completa foarte ușor datele respective în vederea obținerii rambursării acelor fonduri, lucru care până acum nu se întâmpla”, a precizat europarlamentarul.

În cazul întârzierilor, amendamentele propun, de asemenea, accelerarea acordării compensațiilor financiare. „Banii vor fi acordați în termen de 15 zile. Ăsta este termenul pe care noi l-am introdus în acest amendament, astfel încât să avem mai multă predictibilitate din perspectiva costurilor și în felul acesta să determinăm companiile aeriene să fie mai responsabile cu privire la efectuarea acestor zboruri”, a explicat Ștefan Mușoiu.

Un alt aspect important este posibilitatea schimbării numelui titularului biletului de avion, o problemă frecventă în cazul călătoriilor de grup. „Sunt situații în care pleacă mai mulți prieteni sau parteneri de afaceri și unul dintre ei nu mai poate pleca, iar biletul de avion poate costa și peste 1.000 euro. Nu există posibilitatea în acest moment să schimbi numele titularului biletului de avion”, a menționat Mușoiu.

Amendamentele depuse vor fi dezbătute în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, urmând ca, după adoptare, să fie supuse votului în plenul de la Strasbourg.  

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Ce trebuie să știe persoanele cu două prenume: Ce se întâmplă dacă nu adaugi al doilea nume pe biletul de îmbarcare în avion
Ce trebuie să știe persoanele cu două prenume: Ce se întâmplă dacă nu adaugi al doilea nume pe biletul de îmbarcare în avion

Nu există nimic mai rău decât ca ceva să meargă prost la aeroport înainte de o vacanță, indiferent dacă tocmai ai descoperit că pașaportul tău a expirat sau ți-ai dat seama că ai rezervat un zbor către orașul greșit.

De ce trebuie să venim la aeroport cu trei ore înainte de zbor. Motivul pentru care trebuie să stăm la coadă, la îmbarcare
De ce trebuie să venim la aeroport cu trei ore înainte de zbor. Motivul pentru care trebuie să stăm la coadă, la îmbarcare

Călătoriile cu avionul sunt provocarea acestei veri. Deja sute de români au rămas blocați în aeroporturi din cauza rezervărilor suplimentare, o metodă folosită de companii care vând mai multe bilete decât numărul locurilor disponibile.  

Fenomenul overbooking, urmărit de Inspectorul PRO. Cum se desfășoară procedura de recuperare a banilor
Fenomenul overbooking, urmărit de Inspectorul PRO. Cum se desfășoară procedura de recuperare a banilor

Companiile aeriene şi operatorii de turism au început să vândă bilete fără loc. Potrivit firmelor de recuperare a daunelor pentru pasageri, procentul tichetelor comercializate fără acoperire se ridică undeva la 10%.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.