Un psiholog a explicat de ce notele nu ar trebui spuse în fața clasei: „Ajungem să avem nivelul de creștere a depresiei”

×
Codul embed a fost copiat

Facem comparație între nota de la școală și diagnosticul dat de medic. Doctorul nu are voie, conform legii, să facă public diagnosticul meu. Profesorul are dreptul să spuna nota mea în fața clasei?

Prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară, Facultatea de Psihologie: Eu întreb studentii: care e salariul pe care și l-ar dori fară să exagereze? Dublăm cifra aia. Și de mâine ești angajat! Păi ești ca Albă ca Zăpada, apar păsarele și ciripesc în jurul tău! Pâna când afli, colegul tău a negociat un salariu de 3 ori mai mare, nu de 2 ori. Ne duce la depresie.

În fața școlii. În cele mai multe țări vestice există un carnet de elev electronic. Notele le știe profesorul și le afla doar elevul în cauză. Și părintele său. Nu toată clasa.

La școala, evaluarea corectă se face în raport cu propria persoană. La începutul anului școlar sunt la un nivel. Și, în raport cu începutul, vor fi evaluate progresele mele doar în raport cu mine. Comunicate doar mie. Aceasta înseamna motivație și construirea încrederii în propria persoană.

Prof. univ.dr. Ovidiu Pânișoară, Facultatea de Psihologie: Eu compar într-o clasa elevii - deja am o problemă! Iar comparația socială – capra vecinului- societatea română învața din familie trebuie să fii mai frumos ca celălalt. Nu trebuie să fii bogat, ci mai bogat decât celelălalt e o comparație paguboasă! Ajungem să avem nivelul de creștere a depresiei extrem de mare, nu ar trebui să mă intereze nivelul clasei, eu am obținut o notă pentru ce pot eu în raport cu mine!

Citește și
(P) Ce înseamnă pentru pacienții români să fie tratați într-un Centru de Excelență în Chirurgia Herniară
(P) Ce înseamnă pentru pacienții români să fie tratați într-un Centru de Excelență în Chirurgia Herniară

Vă raportați permanent la exterior, la alții, apare neliniștea. Prima caramidă a bolillor numite tulburare de anxietate și depresie.

Ce poate să facă parintele? Spuneți-i clar: Mă bucur să fiu cu tine!, Mă bucur de tine! - și așteptați reacția. Nu prima întrebare - Ce ai facut la școală?, Ce notă ai luat?, Ce notă au luat ceilalți?

Dr. Elena Brănaru, medic primar psihiatrie pediatrică: Un copil dacă este trist, nefericit, dacă are performanțe proaste la școală, ar fi bine să te duci undeva să întrebi, nu să-l consideri prost și ca nu ar performanțe bune la școala! E foarte important să vorbim de la om la om, nu de la poză la poză!

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Citește și...
(P) Ce înseamnă pentru pacienții români să fie tratați într-un Centru de Excelență în Chirurgia Herniară
(P) Ce înseamnă pentru pacienții români să fie tratați într-un Centru de Excelență în Chirurgia Herniară

În anul 2023, Spitalul Euroclinic, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria, a obținut recunoașterea internațională ca Centru de Excelență în Chirurgia Herniară.

Prevenția, ignorată de români. Deși statul oferă analize gratuite, prea puține persoane merg la medic înainte de simptome
Prevenția, ignorată de români. Deși statul oferă analize gratuite, prea puține persoane merg la medic înainte de simptome

Prevenția este ignorată de români. Deși statul oferă analize și investigații gratuite pentru persoanele peste 40 de ani, care nu sunt diagnosticate cu boli cronice, prea puțini merg la medic înainte de apariția unor simptomele.

Testele antidrog pot da rezultate false din cauza unor medicamente uzuale. Ce spun specialiștii
Testele antidrog pot da rezultate false din cauza unor medicamente uzuale. Ce spun specialiștii

Testarea antidrog e esențială pentru siguranța rutieră, dar trebuie făcută corect pentru a evita abuzurile.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.