Traumatismele la dinții frontali au nevoie de ajutor medical rapid. Sfatul medicilor dentiști

×
Codul embed a fost copiat

Un traumatism la nivelul dinților frontali afectează atât vorbirea cât și funcția estetică.  

Traumatismele la dinții frontali au nevoie de ajutor medical rapid. De asemenea, funcția estetică este extrem de importantă.

Un traumatism la nivelul dinților frontali poate determină fracturi. Dacă nu sunt foarte mari, se rezolvă inclusiv estetic prin materiale compozite, folosite și în tratamentul cariilor. Dacă însă traumatismul e total, aceasta înseamnă că a fost distrusă rădăcina dintelui, e necesară extracţia și apoi implantul dentar.

Anca Rusu, medic chirugie dento-alveolară: În cazul extragerii unui dinte din zona anterioară, foarte solicitantă esthetic, putem realiza extracția în aceeași ședință cu implantul, dacă extracția are loc atraumatic și e urmată chiar şi de realizarea unei coroane provizorii pentru că pacientul trebuie să plece cu un dinte.

Citește și
doctor de bine lili
Testele antidrog pot da rezultate false din cauza unor medicamente uzuale. Ce spun specialiștii

Extracția atraumatică are loc cu instrumente fine, astfe încât să atingem cât mai puțin atât gingia cât şi osul.

Acest os trebui "să fie lăsat în pace", nu trebuie atins pt că e unul din factorii pt a obține succesul în inserarea implantului”.

După implant, se pune o coroană fixă, provizorie, imediat.

Anca Rusu, medic chirugie dento-alveolară: ”Această coroană se realizează chiar în cabinetul stomatologului, imediat ce s-a realizat intervenția chirurgicală pacientul așteptă 2-3 ore pâă când coroana este gata”.

Ligia Baran, medic dentist estetică dentară: ”Cu un scanner intra-oral, o cameră, realizăm o amprentă digitală a dinților pe gingiile pacienților/ timpul de amprentare este de 1-2 minute„.

Transmitem amprenta în laborator și reducem din erorile care pot apărea, reducem timpul de lucru și de așteptare a lucrării protetice.

În felul acesta, se rezolvă complet aspectul estetic, chiar dacă v-ați pierdut dinți frontali, care se văd când vorbiți.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Testele antidrog pot da rezultate false din cauza unor medicamente uzuale. Ce spun specialiștii
Testele antidrog pot da rezultate false din cauza unor medicamente uzuale. Ce spun specialiștii

Testarea antidrog e esențială pentru siguranța rutieră, dar trebuie făcută corect pentru a evita abuzurile.

(P) Chirurgia robotică cu sistemul Da Vinci – precizie, beneficii reale pentru pacienți și pregătire riguroasă a chirurgilor
(P) Chirurgia robotică cu sistemul Da Vinci – precizie, beneficii reale pentru pacienți și pregătire riguroasă a chirurgilor

Chirurgia robotică, cu ajutorul sistemului Da Vinci, a redefinit standardele intervențiilor minim invazive.

De ce nu cer românii ajutor și ce înseamnă, de fapt, tratamentul depresiei. Psihiatru: Nu pedepsim, ci ajutăm
De ce nu cer românii ajutor și ce înseamnă, de fapt, tratamentul depresiei. Psihiatru: Nu pedepsim, ci ajutăm

Mergi la psihoterapeut dacă te simți trist prea des – îți poate schimba viața. Tot mai mulți specialiști spun că mersul la psihoterapeut este foarte important atunci când ne confruntăm cu depresia.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.