De ce nu este bine să luăm medicamente după ureche, doar ca să ne simțim mai bine. Ce spun medicii specialiști

×
Codul embed a fost copiat

„Mă doare capul, cred că am răcit”. Câți dintre noi nu spunem asta și luăm medicamente să ne simțim bine, fără să mergem la doctor?

Medicamentele anti răceală acționează direct la nivelul bacteriilor din intestin. Le distrug. Și poate apărea astfel așa-numitul sindrom de intestin permeabil. Odată ce intestinul e permeabil, toxinele din colon trec în sânge. Apare inflamația generală.

Dr. Steluța Boroghină, medic primar pediatru: „Dacă avem nevoie de orice fel de antibiotice sau antiacide sau antiinflamatorii, le folosim atât timp cât ne fac bine. Nu le folosim pentru că e curent afară, pentru că a fost frig sau a bătut vântul. Vorbim despre efectele lor distructive asupra acestor bacterii. Medicii au protocoale, așa se și numesc ghidurile de prescriere, de exemplu un antiinflamator sau un antitermic maxim o zi după ce ne-a scăzut febra, nu preventiv să fie luat. Cu toții avem în geantă măcar un ibuprofen, și nu doar el, ci toată clasa lui, și aspirină. Niciunul nu trebuie luat preventiv, placebo. Noi să facă puțin bine, nu ne jucăm cu medicamentele, nu sunt bombonele”.

Antiinflamatoarele, medicamentele antiacid, antibioticele. Luate fără sens, ajung la nivelul bacteriilor din intestine și produc haos. Așa apare inflamația. Intestinul devine permeabil.

Prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, Facultatea de Biologie: „Inflamația înseamnă că se întâmplă un dezechilibrul. Trebuie rezolvat de celulele specializate, adică de celulele imunitar și ele de unde vin? Din sânge. Și cum trec ele în intestin, trebuie să își facă loc și creste permeabilitate adică se se relaxează această barieră, ca să treacă aceste celule, dar odată cu celulele, imaginați-vă, trec bacterii în sânge”.

Citește și
Ce a pățit un bărbat după ce a mâncat bacon. Descoperirea făcută de medici când s-a dus la un control
Ce a pățit un bărbat după ce a mâncat bacon. Descoperirea făcută de medici când s-a dus la un control

Dr. Steluța Boroghină, medic primar pediatru: „În loc intestinul nostru să respingă și să ducă spre excreție toate substanțele, care au rezultat din metabolism, și care sunt toxice, le lasă să treacă din nou în fluxul sanguin”.

Aceasta înseamnă inflamația sistemică. În această situație, cel mai afectat organ e creierul. Același efect îl are și inflamația produsă de grăsimea dintre organele interne. Permanent. Nu doar din când în când, așa cum fac medicamentele. 90% dintre celulele organismului uman sunt bacterii bune. Trăim în prietenie cu ele prin hrană diversă, zi de zi, dacă ne mișcăm, dar și dacă limităm zahărul, iar dacă am ajuns deja la obezitate, bacteriile își revin odată ce tratăm boala. Noi studii arată că intestinul permeabil poate fi readus la normalitate cu bacteriile numite akermansia. Recomandate, însă, tot de medic.

Dr. Steluța Boroghină, medic primar pediatru: „Akermansia municinifila nu are niciun efect secundar, dar nu are efecte vizibile imediat. Se poate da pe un profil de siguranță ridicat. Ce fac? Cresc stratul de mucus de la nivelul colonului și atunci nu mai are cum să se producă hiperpermeabilitatea aceea”.

Colonul nu mai lasă deșeurile să treacă în sânge, iar inflamația se reduce.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Mărturia unei paciente operate de medicul estetician acuzat că a mutilat 10 femei. „Am fost în pericol de moarte”
Mărturia unei paciente operate de medicul estetician acuzat că a mutilat 10 femei. „Am fost în pericol de moarte”

Ancheta în cazul medicului estetician acuzat de malpraxis, se complică. Cel puțin zece paciente susțin că au fost mutilate de acest doctor și cer în total despăgubiri de aproape 2 milioane de euro.

Ce a pățit un bărbat după ce a mâncat bacon. Descoperirea făcută de medici când s-a dus la un control
Ce a pățit un bărbat după ce a mâncat bacon. Descoperirea făcută de medici când s-a dus la un control

Un bărbat care s-a săturat de migrenele constante pe care le avea a decis să facă o vizită la doctor și a fost îngrozit de ceea ce le cauza.  

Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 10 martie 2024
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 10 martie 2024

Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 10 martie 2024

Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 3 martie 2024
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 3 martie 2024

Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 3 martie 2024

Când trebuie investigate valvele inimii și care este boala care le afectează. Explicații la Doctor de Bine
Când trebuie investigate valvele inimii și care este boala care le afectează. Explicații la Doctor de Bine

În interiorul inimii găsim niște „ușițe” prin care trece sângele, numite valve. Acestea trebuie investigate anual, prin ecografie. Una dintre acestea e cea mai afectată de trecerea inevitabilă a timpului.  

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.