Boala hemoroidală la tineri: peste 60% nu își tratează simptomele. Care sunt cauzele și tratamentele minim invazive

×
Codul embed a fost copiat

Așa cum se dilată venele de la picioare, la fel și cele de pe intestinul gros. În prezent, pentru astfel de probleme există tehnici chirurgicale minim invazive.  

Peste 60% dinte tinerii sub 30 de ani au boală hemoroidală sau hemoroizi ;i nu își tratează boala, spune Organizația Mondială a Sănătății.

Cum începe tratamentul? Cu un diagnostic corect.

Vascularizația venoasă a rectului e asigurată de două așa numite plexuri hemoroidale. Hemoroizii înseamnă dilatații ale acestor vene. Boala apare între 20 și 30 de ani.

Marina Dumitraș, medic primar chirurgie generală, proctologie: „Ajung la doamna farmacist și îmi recomandă creme. De fapt, acel tratament ameliorează ușor simptomele și acești pacienți amână prezentarea le medicul proctolog”.

Citește și
fumat
A fost identificat ceva la fel de nociv precum fumatul. Crește la fel de mult riscul de cancer

Cremele locale au efect anti-inflamator. Controlează, un timp și sângerarea, dar boala acută reapare. Boala nestadializată și netratată va fi însoțită de dureri din ce în ce mai mari. De aceea, mergeți la medicul proctolog, să fiți evaluat.

Marina Dumitraș, medic primar chirurgie generală, proctologie: „În stadiile 1 și 2 avem recomandarea de a mai aștepta, de a nu avea tratament chirurgical. În stadiile 3, 4 sau în stadiul 2, dacă sunt sângerări importante este recomandarea de a folosi o tehnică chirurgicală minim invazivă. Ce face această tehnică? Rezecă excesul de epiteliu, ridică prolapsul hemoroizilor și întrerupe sursele de alimentare a acestor pachete hemoroidale. Nu avem acea plagă, pe care o aveam în tehnicile clasice nu vă avem durere nu impune o perioadă de spitalizare crescută”.

Boala este astfel tratată. Orice sângerare anală trebuie să vă trimită, inițial, la o colonoscopie. Și. chiar dacă nu aveți simptome, colonoscopia de control se face de la 45 de ani. Acesta deoarece formațiuni, numite polipi, pot apărea fără simptome. 95 % dintre cancerele de colon apar din acești polipi, care pot fi scoși chiar în timpul investigației imagistice.

Andrei Moldovan, medic specialist gastroenterolog: „Cauzele sângerării sunt multiple, de la cel mai benigne cum sunt hemoroizii, la polipi până la inflamații la boli autoimune. Polipul este excizat fără probleme în timpul colonoscopiei și trimis la anatomie patologică. Nu este niciun motiv să îl lăsăm în pace deoarece unii dintre aceștia au neșansa să se transforme în cancer”.

Orice sângerare, în orice loc, trebuie să vă trimită la medic pentru diagnostic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Descoperire revoluționară. O bacterie ''topeşte'' cancerul de cap şi gât
Descoperire revoluționară. O bacterie ''topeşte'' cancerul de cap şi gât

Fusobacterium, un gen de bacterii asociate de obicei cu progresia cancerului intestinal, are un efect invers în cazul celui mai frecvent tip de cancer de cap şi gât, distrugând celulele tumorale, conform unui studiu publicat recent în Cancer Communications

A fost identificat ceva la fel de nociv precum fumatul. Crește la fel de mult riscul de cancer
A fost identificat ceva la fel de nociv precum fumatul. Crește la fel de mult riscul de cancer

Pesticidele pot fi la fel de nocive ca fumatul, când vine vorba de riscul de cancer, au stabilit oamenii de știință americani.

 

Un nou studiu relevă o posibilă legătură între tatuaje și cancer. Avertismentul medicilor. „Vă pot afecta sănătatea”
Un nou studiu relevă o posibilă legătură între tatuaje și cancer. Avertismentul medicilor. „Vă pot afecta sănătatea”

Un nou studiu din Suedia constată că persoanele cu tatuaje prezintă un risc cu 21% mai mare de a dezvolta limfom, un tip de cancer al sângelui.  

Oamenii bogați sunt genetic mai expuși la riscul de a face cancer. Ce arată studiile
Oamenii bogați sunt genetic mai expuși la riscul de a face cancer. Ce arată studiile

Persoanele bogate prezintă un risc mai mare de cancer decât restul oamenilor, arată un nou studiu realizat la Universitatea din Helsinki, Finlanda.

 

Ultima dorință a mamei unei ostatice din Gaza. Femeia a murit de cancer la câteva zile după eliberarea fiicei ei
Ultima dorință a mamei unei ostatice din Gaza. Femeia a murit de cancer la câteva zile după eliberarea fiicei ei

O femeie a cărei fiică a fost răpită de Hamas la festivalul de muzică Nova din octombrie a murit de cancer cerebral la câteva zile după ce fata sa a fost salvată de forțele israeliene.  

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.