Un compus din uleiul de masline ucide celulele canceroase, fara sa le afecteze pe cele sanatoase

ulei de masline

 Cercetatorii au descoperit ca un compus din uleiul de masline extravirgin ucide celulele canceroase fara a le afecta in vreun fel pe cele sanatoase, studiul aratand ca substanta oleocanthal produce o ruptura in organitul celular numit lizozom.

Lizozomul este un fel de "groapa de gunoi" a celulelor, iar substanta oleocanthal din uleiul de masline face ca o serie de proteine din interiorul acestui organit celular (parte componenta a celulei, aflata in interiorul acesteia, in citoplasma, n.r.) sa se verse in citoplasma si sa duca la moartea celulei.

Cercetatorii au descoperit ca atunci cand au aplicat oleocanthal pe celule, in laborator, acestea au murit foarte repede, intr-un interval cuprins intre 30 de minute si o ora.

"Lizozomul este groapa de gunoi sau centrul de reciclare al celulei. Cand un astfel de organit se desface, se dezlantuie iadul", a declarat Paul Breslin, de la Universitatea Rutgers din Statele Unite ale Americii, coordonatorul studiului.

"Lizozomul este izolat in interiorul celulei pentru ca este toxic. Daca este rupta membrana care il separa, continutul sau se scurge in interiorul celulei. Lizozomul contine enzime agresive care pot distruge tot ceea ce ating", a explicat Breslin.

Citește și
Dieta mediteraneana
A fost desemnata cea mai buna dieta din lume. Regimul alimentar care te ajuta sa fii in forma maxima, conform studiilor

Oleocanthalul nu afecteaza insa celulele sanatoase, ci doar le suspenda ciclul de viata, temporar, au descoperit cercetatorii.

"Le-a adormit, iar dupa o zi, celulele si-au reluat ciclul de viata", a declarat profesorul Breslin, al carui studiu a fost publicat in revista Molecular and Cellular Oncology.

"Celulele canceroase au lizozomi mult mai mari si mai activi si acest lucru le face mai vulnerabile decat celulele sanatoase, dar inca nu stim de ce", a mai spus cercetatorul.

Savantii au spus ca pasul urmator este testarea in afara conditiilor de laborator pentru a arata ca oleocanthalul poate ucide celulele canceroase si micsora tumorile in cazul animalelor vii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Unul dintre cele mai sanatoase si mai consumate alimente din lume, pe cale de disparitie. Preturile explodeaza
Unul dintre cele mai sanatoase si mai consumate alimente din lume, pe cale de disparitie. Preturile explodeaza

Sudul Spaniei este afectat de mai multe luni de o seceta severa, care afecteaza in special Andaluzia.

A fost desemnata cea mai buna dieta din lume. Regimul alimentar care te ajuta sa fii in forma maxima, conform studiilor
A fost desemnata cea mai buna dieta din lume. Regimul alimentar care te ajuta sa fii in forma maxima, conform studiilor

Bogata in legume, peste si ulei de masline, dar saraca in carne si lactate grase, dieta nu numai ca ajuta la mentinerea unei siluete de vis, ci are si beneficii asupra memoriei.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.