Mihaela Bilic: „N-am crezut vreodată că va fi un subiect inepuizabil. Mâncarea bate tot”

×
Codul embed a fost copiat

„Oraşele şi toată aglomeraţia dintr-un oraş nu mă mai atrag, prefer să fiu în locaţii pustii şi, dacă se poate, în extrasezon” - mărturiseşte dr. Mihaela Bilic, invitata Oanei Andoni la Cafea cu visuri, despre criteriile după care îşi planifică vacanţele.

Pentru Mihaela Bilic călătoria nu înseamnă să viziteze muzee şi să bifeze locuri unde oamenii „merg să-şi facă poze”, ci are nevoie de interacţiune cu locul respectiv.

Oana Andoni: „Ce pui pe primul plan într-o vacanţă, peisajul său bogăţia culinară?”

Mihaela Bilic: „Încerc să nu mai fiu aşa de lacomă.. cel mai mult îmi place să descopăr locuri şi energii.”

Citește și
cafea cu visuri iulia parlea ep 34
Iulia Pârlea, între paradisul din Thailanda și loialitatea față de Grecia, unde bărbații sunt „superbi”

Pentru că Mihaela se simte cel mai bine în mijlocul naturii, Oana invitat-o la o Cafea cu Visuri lângă pădure, pe malul Lacului Snagov, într-un loc liniştit, ferit de agitaţia cotidiană, dar fermecător prin eleganță şi rafinament, la Snagov Mansion. În acest decor perfect de toamnă, Oana a aflat care sunt destinaţiile preferate de vacanţă ale Mihaelei, dar şi ce metode avem la îndemâna sa ne întărim imunitatea în pragul sezonului rece.

Sfaturile oferite de dr. Bilic sunt cu atât mai binevenite, cu cât în ultima vreme suntem asaltați - mai ales în social media- cu recomandări de nutriţie, diete-minune, soluţii şi reţete pentru orice... de la persoane fără cunoştinţe solide în domeniul nutriţiei, dar dornice de notorietate.

Mihaela Bilic: „Aceste recomandări au venit la cererea populaţiei care are nevoie de strategii... şi atunci s-au găsit unii care să facă şi nişte recomandări, care să-ţi dea iluzia că lucrurile sunt de fapt ştiinţifice, recomandări care te scot cu totul din funcţionarea ta intuitivă, naturală şi astfel pierzi ul cu organismul tău.”

Mihaela Bilic: „N-am crezut vreodată că se pot spune atâtea despre mâncare şi că mâncarea poate să umple de la reţele de socializare până la emisiuni TV. N-am crezut vreodată că va fi un subiect inepuizabil, peste sex, peste politică, peste alte calamităţi... mâncarea bate tot. ”

 
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Iulia Pârlea, între paradisul din Thailanda și loialitatea față de Grecia, unde bărbații sunt „superbi”
Iulia Pârlea, între paradisul din Thailanda și loialitatea față de Grecia, unde bărbații sunt „superbi”

Iulia Pârlea, invitata Oanei Andoni în episodul 34 al podcastului „Cafea cu visuri”, a povestit despre vacanța sa de vis petrecută în Thailanda.

Magda Pălimariu, invitata Oanei Andoni la „Cafea cu visuri”, despre experiența trăită în Norvegia. „Îmi era atat de dor”
Magda Pălimariu, invitata Oanei Andoni la „Cafea cu visuri”, despre experiența trăită în Norvegia. „Îmi era atat de dor”

Magda Pălimariu, prezentatoarea rubricii Meteo de la Știrile ProTV, invitata episodului 33, a povestit despre provocările și bucuriile unui an petrecut în Norvegia, într-o nouă ediție a emisiunii „Cafea cu visuri”, moderată de Oana Andoni.

„Averea se ține în brațe, nu în conturi”, spune Lucian Florea, românul care concurează cu giganții fast-food-ului global
„Averea se ține în brațe, nu în conturi”, spune Lucian Florea, românul care concurează cu giganții fast-food-ului global

În episodul #32, Oana Andoni are ca invitat un tânăr antreprenor care și-a văzut visul cu ochii, pentru că de mic și-a dorit să fie milionar și pentru asta n-a lăsat nimic să-i stea în cale.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.