Starea celor patru medici raniti in accidentul aviatic produs luni in Muntii Apuseni

raniti avion

Starea ranitilor este stationara, iar acestia au fost reevaluati de medici de la toate specialitatile, stabilindu-se ca nu se impun interventii chirurgicale suplimentare au anuntat miercuri dimineata reprezentantii Spitalului Judetean din Cluj.

Managerul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj, Petru Susca, a declarat intr-o conferinta de presa sustinuta miercuri dimineata, ca pacientii au fost reevaluati de medici de la toate specialitatile, respectiv Chirurgie generala, Chirurgie vasculara, ORL, Oftalmologie, Chirurgie toracica, Chirurgie buco-maxilo-faciala, Ortopedie, Traumatologie si Neurochirurgie.

El a precizat ca acolo unde a fost cazul au fost reevaluate examinarile imagistice si nu au existat indicatii pentru interventii chirurgicale suplimentare. "Starea pacientilor este stationara. In prezent, pacientii sunt urmariti si monitorizati in continuare in sectia de terapie intensiva", a mai afirmat managerul SJU Cluj.

Raspunzand unor intrebari, el a spus ca si copilotul, care are cele mai grave leziuni, este in stare stabila: "Copilotul este intr-o stare nu la fel de buna ca si ceilalti, dar si el este in continuare in stare stabila". Intrebat daca va fi externat vreunul dintre raniti, managerul SJU Cluj a spus ca la ora 15.00 vor putea fi furnizate mai multe informatii.

Cei patru raniti internati la SJU Cluj sunt medicii Valentin Calu de la Elias, Catalin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" si Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beius (Bihor ), precum si copilotul Razvan Petrescu. Pilotul Adrian Iovan si o studenta si-au pierdut viata dupa ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul caruia se afla un echipaj medical a aterizat fortat, luni dupa-amiaza, intr-o zona muntoasa accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita judetelor Cluj si Alba.

Citește și
Tragedie azi-noapte in Sangeorgiu de Mures. Un tren personal a lovit in plin un autoturism
Tragedie azi-noapte in Sangeorgiu de Mures. Un tren personal a lovit in plin un autoturism

La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Catalin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" si Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beius, judetul Bihor -, o studenta de 23 de ani si doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan si copilotul Razvan Petrescu. Echipa medicala din avion mergea la Oradea, unde urma sa preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.
Epava avionului si victimele au fost gasite de localnici, dupa o cautare de aproximativ cinci ore la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, politisti, salvamontiti, angajati ai Parcului National Muntii Apuseni si localnici. In zona unde a aterizat fortat avionul a fost trimis si un elicopter de la SMURD Mures, insa acesta a fost nevoit sa se retraga, din cauza cetii.

Pilotul Adrian Iovan a fost gasit incarcerat, iar studenta era in stop cardio-respirator, cu hipotermie severa, nemaiputand fi salvata. Toate cele cinci persoane ranite in accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi si traumatisme, au fost internate la sectia de terapie intensiva a Spitalului Judetean de Urgenta, ultimii doi raniti fiind adusi la UPU Cluj marti dimineata, in jurul orei 4.30.

Medicul Radu Zamfir a fost externat pe propria raspundere, marti dupa-amiaza, de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) din Cluj, ajungand in Capitala la bordul unui avion de linie. Ulterior, medicul a sustinut o conferinta de presa la Institutul Fundeni, el spunand ca datorita lui Adrian Iovan sunt cinci oameni in viata, dupa ce aeronava a intrat in ceata, a pierdut inaltime, a pierdut un motor si apoi "ne-am recules".
 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Impact mortal pe DN1, la iesirea din Campia Turzii, in judetul Cluj
Impact mortal pe DN1, la iesirea din Campia Turzii, in judetul Cluj

Soferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, iar masina a ajuns pe contrasens si s-a izbit violent de un TIR care circula regulamentar. Coliziunea a fost atat de puternica, incat vehiculul s-a facut praf, si tanarul de 25 de ani a murit pe loc.

Tragedie azi-noapte in Sangeorgiu de Mures. Un tren personal a lovit in plin un autoturism
Tragedie azi-noapte in Sangeorgiu de Mures. Un tren personal a lovit in plin un autoturism

Accidentul s-a petrecut azi-noapte la o trecere la nivel cu calea ferata. Soferul in varsta de 57 de ani a murit pe loc.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.