Doi tineri din Sibiu au trait o aventura fascinanta, desprinsa parca din povestile Bibliei

×
Codul embed a fost copiat

Cei doi au pornit pe jos, intr-un vestit pelerinaj, numit "Drumul spre Santiago", de aproape 900 de kilometri, ce strabate nordul Spaniei, de la granita cu Franta, pana la plajele Atalnticului.

Traseul reface, simbolic, si istoric, drumul apostolului Iacob, fratele mai mare, al lui Ioan.

Povestea lui Alex si Daniel, doi tineri din Sibiu de 23 si 25 de ani, a inceput dupa ce au vazut filmul "The Way". Aici, actorul Martin Sheen joaca rolul unui tata care isi pierde fiul in urma unei furtuni, in timp ce mergea spre Santiago de Compostella. Barbatul se decide sa faca el acest pelerinaj pentru a implini dorinta baiatului sau.

Alex si Daniel au fost atat de impresionati de film, incat au pornit la drum, pe jos, la sfarsitul lunii iulie, chiar daca n-aveau prea multi bani. Au inceput o calatorie dificila, epuizanta si primejdioasa, dupa cum spun cei care au ajuns pana la capat. Traseele sunt dificile, iar pelerinii pot fi jefuiti oricand, pentru ca se deplaseaza numai pe jos.

Punctul de plecare il constituie un orasel z aflat la granita cu Spania, Saint Jean Pied de Port. De aici, Alex si Daniel au urmat un drum de 893 de kilometri pana la Santiago de Compostela. Pe un soare ucigator, au mers si 30 de kilometri pe zi. „La inceput, in primele trei zile, ma luptam cu mine, spuneam ca nu o sa termin drumul asta. Probleme, ghenunchii, nu stiam ce sa fac. Trebuie sa strang din dinti si sa mergem mai departe!”, explica Daniel Dragoman.

Citește și
sibiu
Bloggerii sibieni isi promoveaza orasul in cadrul unui proiect international de city-break

Pentru crestini, acest drum este considerat al treilea ca importanta dupa Roma si Ierusalim. El reface traseul Sfantului Apostol Iacob, fratele mai mare al Apostolului Ioan, in misiunea sa de a predica Evanghelia. Pelerinajul a constituit pentru cei doi si o lectie despre viata, legata de compasiunea fata de semeni.

In cele 32 de zile cat a durat calatoria, cei doi s-au adapostit in refugiile special amenajate. Potrivit traditiei, cei care ajung la capatul drumului, in Santiago de Compostella si apoi la ocean, isi ard hainele de calatorie si imprastie cenusa in semn de multumire.

Pe drum au intalnit pelerini din toata lumea alaturi de care si-au continuat calatoria. El Camino de Santiago este parcurs, in fiecare an, de peste 100 de mii de pelerini, iar acum Alex si Daniel sunt mandri ca au trait aceasta experienta fabuloasa alaturi de oameni simpli si primitori.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Sibiul medieval prinde viata in cadrul Festivalului „Cetati Transilvane”
Sibiul medieval prinde viata in cadrul Festivalului „Cetati Transilvane”

A XII-a editie a festivalului „Cetati Transilvane” are ca tema „evolutia”. Dansul, muzica , paradele cu foc si animatiile stradale sunt doar cateva din activitatile pregatite pentru spectatori.

Bloggerii sibieni isi promoveaza orasul in cadrul unui proiect international de city-break
Bloggerii sibieni isi promoveaza orasul in cadrul unui proiect international de city-break

In acest weekend 20 de bloggeri din tara si din strainatate vor descoperi comorile baroc ale Sibiului printr-un city-break de senzatie. Concursurile foto, plimbarile pe jos si pe biciclete vor anima timp de 3 zile orasul.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.