Ultimele doua parcari de pe autostrada Arad-Timisoara vor fi date in folosinta in decembrie

Autostrada Arad Timisoara

 Autostrada Arad-Timisoara va avea patru parcari in luna decembrie, fiecare fiind prevazuta cu 30 de locuri pentru autoturisme, opt pentru camioane si opt pentru autocare.

 Potrivit reprezentantilor Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale, cele doua parcari aflate in oglinda la kilometrul 530 (Valea Cruceniului) sunt in curs de finalizare si vor fi functionale cel taziu pana la sarbatorile de iarna.

Primele doua parcari din cele patru ale soselei de mare viteza au fost deschise de cateva zile la kilometrul 500 (zona Remetea). Exista deja toalete functionale, telefon fix si loc de servit masa.

Desi sunt prevazute si cu spatii pentru servicii, pentru cele patru parcari nu au fost semnate deocamdata contracte cu firme, astfel ca oficialii nu pot spune ce functiuni vor mai exista, o posibilitate fiind deschiderea unor statii de distribuire a carburantilor.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Autostrada Arad-Timisoara, fara termen de finalizare. Autoritatile nu cunosc data inaugurarii
Autostrada Arad-Timisoara, fara termen de finalizare. Autoritatile nu cunosc data inaugurarii

 Autoritatile promiteau ca autostrada Arad-Timisoara va fi finalizata la 30 septembrie, dupa ce mai multe termene au fost decalate. Lucrarile sunt insa departe de a fi incheiate, iar inaugurarea ar putea avea loc abia la primavara.

S-a surpat asfaltul pe autostrada Arad - Timisoara la nici un an de cand a fost data in folosinta
S-a surpat asfaltul pe autostrada Arad - Timisoara la nici un an de cand a fost data in folosinta

Asfaltul s-a surpat pe unele portiuni de parca ar avea 90 de ani, nu 9 luni. Asa ca masinile trebuie sa reduca viteza pana la 60 de kilometri la ora si sa circule printre muncitori.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.