CNSAS: Opt candidaţi la locale, declaraţi de instanţe „colaborator al Securităţii”

Alegeri Locale 2020. Câți români au drept de vot
Inquam/ Octav Ganea

Opt candidaţi pentru diferite funcţii la alegerile locale au fost declaraţi în primă instanţă sau definitiv "colaborator al Securităţii", potrivit unui comunicat al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii transmis, joi, Agerpres.

Sursa citată precizează că în cazul lui Traian Băsescu procesul a fost câştigat de CNSAS pe fond, iar dosarul se află în curs de soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aceeaşi situaţie se află şi un candidat la Consiliul Judeţean Mureş, Ioan Mărginean, în timp ce candidatul pentru postul de consilier judeţean în Sălaj, Adrian Florin Brie, are un proces în curs de soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, în urma constatării de către CNSAS a calităţii de colaborator al Securităţii,

Alţi cinci candidaţi pentru funcţia de consilieri judeţeni au pierdut definitiv procesele prin care au contestat actele prin care CNSAS a cerut instanţei "stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii".

"Cu toate că s-au primit listele cu candidaţi de la Birourile Electorale Judeţene doar din 31 de judeţe, 22 de municipii reşedinţe de judeţ şi din Bucureşti, sectoarele 1, 4 şi 5, instituţia noastră a procesat cu prioritate datele privind candidaţii la funcţiile de preşedinte de consiliu judeţean, consilier judeţean şi municipal, precum şi pentru candidaţii la funcţia de primar din oraşele municipii reşedinţe de judeţ", precizează comunicatul CNSAS.

Citește și
alegeri, vot, urna
Rezultate finale alegeri locale 2024. PSD are cei mai mulți primari. Cum arată situația la consiliile locale

Potrivit sursei citate, din datele celor 6.678 candidaţi transmise către CNSAS până pe 24 septembrie, rezultă că 3.491 persoane nu sunt verificabile, fiind născute după 1973.

Pentru cei verificabili, CNSAS a demarat investigaţiile conform procedurii legale, iar rezultatele acestora vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice prin postarea lor pe site-ul oficial www.cnsas.ro.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Rezultate finale alegeri locale 2024. PSD are cei mai mulți primari. Cum arată situația la consiliile locale
Rezultate finale alegeri locale 2024. PSD are cei mai mulți primari. Cum arată situația la consiliile locale

Biroul Electoral Central a anunţat, miercuri, rezultatele finale ale alegerilor locale din iunie 2024.

 

Alegeri locale. Încă o victorie pentru PSD. Dumitru Jeanu a câștigat un mandat de primar în Costinești cu 12 voturi diferență
Alegeri locale. Încă o victorie pentru PSD. Dumitru Jeanu a câștigat un mandat de primar în Costinești cu 12 voturi diferență

Dumitru Jeanu, candidatul Partidului Social Democrat, a câştigat alegerile pentru Primăria Costineşti la o diferenţă de 12 voturi faţă de principalul său contracandidat Gheorghe Mechenici de la PNL.

Alegeri locale 2024. Scrutinul se repetă pentru alegerea primarului, la Costineşti
Alegeri locale 2024. Scrutinul se repetă pentru alegerea primarului, la Costineşti

Scrutinul pentru alegerea primarului se va repeta, duminică, în Costineşti, judeţul Constanţa.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.