„Opt kilometri în patru ore”. Românii și-au petrecut prima zi din minivacanța de 1 Decembrie în trafic

×
Codul embed a fost copiat

România întreagă este în vacanță. „Să pornim!” și-au spus fericiți cei care abia așteptau să ajungă la munte.  

Doar că entuziasmul s-a topit treptat cu fiecare oră pierdută într-un șir înnebunitor de mașini mai mult oprite.

Când faci șapte ore pe DN1 pentru o vacanță de patru zile, care presupune același drum de întoarcere, îți pierzi inițial răbdarea, după care ajungi să te întrebi ce ai făcut greșit ca să meriți toate astea.

Exodul spre stațiunile montane a început dimineață, pe autostrada care duce spre Ploiești, dar și pe clasicul DN1. Un accident petrecut la Otopeni a ținut în loc sute de mașini. La un moment dat formau un șir de cel puțin cinci kilometri.

Șofer:Sincer nu ne așteptam. Ne-a surprins neplăcut. Efectiv am rămas perplex când am văzut ambuteiajul care este. Cu Dumnezeu înainte”.

Citește și
cristina neagu
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

Șoferiță:Facem foarte des drumul acesta și că astăzi n-am întâlnit în nicio zi”.

Au fost ambuteiaje și pe centura Ploieștiului, după care s-a circulat bară la bară de la ieșirea din Câmpina pănă la Brașov.

R: E frustrant?

Șofer:Foarte”.

Plecați la ora 10 din Ploiești, la ora 17:00 echipa Știrile PRO TV abia a trecut de localitatea Breaza. Un drum de nici 50 de kilometri a durat șapte ore.

Nici rutele ocolitoare prin Breaza sau Șotrile nu au reprezentat o soluție. Cei care au sperat să scape mai repede prin Vălenii de Munte, Cheia, Săcele au circulat cu viteză redusă.

Bărbat:Opt kilometri în patru ore”.

Plictisiți șoferii au început să discute între ei și facă glume pe aplicațiile de trafic.

„Noroc că nu am copil mic, că altfel termina liceul până ajungeam noi la Brașov” - este un mesaj transmis de un șofer care a stat ore bune în trafic.

Ca în fiecare an, cel puțin 1.500 de polițiști rutieri vor fi prezenți pe principalele drumuri din țară, dar și pe cele secundare care se intersectează cu acestea. Vor fi în trafic cel puțin 300 de aparate radar.

Aglomerație și în gări

Cei care nu au vrut să se complice au luat trenul, numai că și în gări a fost puhoi de lume.

Femeie:Mergem la Vaslui, la bunica, în vacanța prelungită”.

Băieți:La Brașov plecăm să ne distrăm. Ne plimbăm, facem poze, poate și în Poiană. O să mergem la festivitatea de 1 Decembrie”.

Fete:Vrem să mergem la Târgul de Crăciun. Două nopți”.

Așadar, prima zi de vacanță a fost pierdută. Au mai rămas trei.

echipa: Cristina Dobre, Marilena Iordache, Geanina Panait.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, duminică, după ce a participat la Gala Neagu – Retragerea unei legende, că împreună cu foşti sportivi de mare performanţă trebuie elaborată o strategie „pe mulţi ani de acum încolo”.

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare
Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc au avut loc duminică, după ce la tragerile de joi s-au acordat peste 17.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 1,16 milioane de lei, a anunţat Loteria Română.

Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta
Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta

Sunt 70.000 de turiști în prima zi de Rusalii pe litoral. Indiferent de cât vor rămâne, toți au putut să se bucure de soarele generos și de marea albastră care dă semne că începe să se încălzească.  

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.