Zeci de oameni s-au înghesuit la icoane, în Galaţi. De ce nu au purtat preoţii mască

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile din toată țara restricționează, rând pe rând, organizarea de procesiuni și evenimente la care obișnuiesc să participe multe persoane.

S-a întâmplat cel mai recent la Galați, unde Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a dat o hotărâre prin care procesiunile religioase, concertele în aer liber și alte evenimente culturale, științifice sau de divertisment în spații închise sunt interzise. Și transportatorii sunt afectați, pentru că nu mai au voie să efectueze curse ocazionale.

Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost dată duminică și are în vedere, în special, evenimentele religioase care se organizau, în mod tradițional, în Arhiepiscopia Dunării de Jos în ultima parte a anului.

Ne referim la acțiunile prilejuite de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Galațiului și al întregii țări. De obicei, erau organizate, încă de la începutul lunii noiembrie, pelerinaje, seminarii, expoziții, evenimente caritabile în spații închise sau în aer liber. Acest calendar al acțiunilor care mergeau până în luna decembrie va fi mult restrâns. Totodată, hotărârea autorităților vine după ce, duminică, resfințirea unei biserici ortodoxe pe stil vechi a dus la blocarea unei străzi din Galați.

Peste 300 de credincioși s-au îngrămădit să se închine la icoane, așa că a fost nevoie de intervenția Poliției și a Jandarmeriei.

Citește și
Miting electoral al lui Trump, în Tulsa. Distanțare socială inexistentă, măști opționale
Miting electoral al lui Trump, în Tulsa. Distanțare socială inexistentă, măști opționale

În zadar i-au rugat jandarmii pe credincioși să respecte regulile. De mână cu copii, oamenii s-au îngrămădit pentru a primi pachetele pe care biserica le-a pregătit. Aglomerație a fost și la intrare în lăcașul de cult. Cu ocazia sfințirii, femeile au putut păși în altar.

Femeie: „Ca să intre o femeie prin Sfântul Altar înseamnă că-și mai liniștește sufletul. Considerăm că orice boală, poate să fie un cancer și de ficat, un cancer de cap, bolnav omul, nu se moare doar de COVID. COVID-ul ăsta considerăm că este ceva care nu este la locul lui.”

Problema cea mare, au spus enoriașii, a fost că nu au putut auzi slujba. Biserica nu a pus la dispoziție o stație de amplificare a sunetului, așa că oamenii au ales să se înghesuie la ușa lăcașului.

Reporter: „Nu v-a speriat lumea asta multă?”

Femeie: „Nu m-a speriat! Îmi pare rău că n-a fost stație, ca să auzim mai bine, că puteam păstra distanța dacă era era stație, dar așa cum să nu ne îngrămădim.”

Reporter: „Preoții au măști?”

Femeie: „N-am văzut, n-am văzut.”

Femeie: „Toată lumea a respectat ordinea exact cum spune la televizor. Poliția ne-a...asta a fost, toată lumea a respectat, arhiereii s-au conformat, toată lumea, a fost foarte bine.”

Reporter: „Preoții purtau masca?”

Femeie: „N-au avut mască! Nici nu pot să poarte masca, vă spun, în Sfântul Altar nu se poartă masca. Toți sunt testați.”

Pentru preoți, regula pe care ar trebui să o respectăm toți ar însemna o încălcare a dogmelor creștine.

Dionisie Gălățeanu, episcop: „Dumnezeu l-a lăsat pe om cugetător și liber. Fiecare își manifestă credința după cum simte cu inima. Așa că n-am putut nici noi, nici autoritățile să blocăm ceea ce oamenii simt.”

Reporter: „Ați purtat mască la slujbă?”

Episcop: „Noi acolo nu putem în fața Sfântului Potir să fim cu masca, dar creștinii, după cum ați văzut, s-au conformat.”

25 de jandarmi și polițiști au intervenit la fața locului.

Gabriel-Ioan Avrămescu, prefect Galați: „Am avut dispozitive ale Jandarmeriei și Poliției Române, oamenii au venit în dinamică, după cum vedeți. La un moment dat s-a blocat strada. M-au anunțat, de asta am și venit, văd că s-a soluționat și problema asta.”

Gabriela Costin, Poliția Galați: „Întrucât s-a constatat că spațiul în care avea loc evenimentul nu era suficient de mare pentru a asigura distanțarea fizică, Poliția a luat decizia blocării circulației rutiere pe un tronson de 150 de metri de stradă în fața lăcașului de cult, tocmai pentru a asigura acest spațiu.”

Zece enoriași au fost amendați pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități în contextul pandemiei.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Petrecere în cinstea primarului, fără măști și distanțare socială, într-o comună din Maramureș
Petrecere în cinstea primarului, fără măști și distanțare socială, într-o comună din Maramureș

În stare de alertă, într-o comună din județul Maramureș s-a organizat o petrecere de zile mari, în cinstea primarului.

Miting electoral al lui Trump, în Tulsa. Distanțare socială inexistentă, măști opționale
Miting electoral al lui Trump, în Tulsa. Distanțare socială inexistentă, măști opționale

Preşedintele american Donald Trump şi-a început campania electorală pentru realegere în faţa câtorva mii de susţinători adunaţi într-o arenă din Tulsa, Oklahoma.

Arafat anunță controale serioase la terase și magazine: ”Sunt zile cruciale”
Arafat anunță controale serioase la terase și magazine: ”Sunt zile cruciale”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, coronavirus.

Ceremonii de absolvire în timpul pandemiei. Distanțare socială și săli de clasă goale
Ceremonii de absolvire în timpul pandemiei. Distanțare socială și săli de clasă goale

Din motive de siguranță, majoritatea școlilor au organizat anul acesta festivitățile de sfârșit de an pe internet.

Recomandări
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.

Furtună puternică în București, cum vezi „o dată la 100 de ani”. Au intervenit pompierii. Trei zboruri au fost redirecționate
Furtună puternică în București, cum vezi „o dată la 100 de ani”. Au intervenit pompierii. Trei zboruri au fost redirecționate

A fost cod portocaliu de furtună luni după-amiază în Capitală. A turnat cu găleata și zeci de străzi au fost inundate. Mai mulți copaci au fost doborâți de vântul puternic, iar traficul aerian a fost perturbat.

Prahova sub cod portocaliu. Mai multe drumuri și curți au fost inundate după ploile abundente | FOTO
Prahova sub cod portocaliu. Mai multe drumuri și curți au fost inundate după ploile abundente | FOTO

Două drumuri au fost inundate, luni, iar mai multe autoturisme au fost surprinse de apa mare pe ruta Telega-Băicoi şi la Plopeni, pompierii intervenind şi în cazul unor curţi şi beciuri inundate.