Zece persoane, implicate într-un accident în Cluj. Cinci oameni au ajuns la spital VIDEO

accident cluj
ISU Cluj

Cinci persoane, între care o minoră, au fost transportate la spital, sâmbătă, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Feleacu şi în care au fost implicate patru autoturisme.

"Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în comuna Feleacu. În accident au fost implicate patru autoturisme. Nu există victime încarcerate. Din primele informaţii, trei persoane sunt evaluate de către echipajele medicale. La faţa locului se află două autospeciale, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă şi două ambulanţe SAJ. Intervenţia este în dinamică", a anunţat iniţial ISU Cluj.

Zece persoane aflate în cele patru maşini au ieşit singure din autoturismele avariate.

"Salvatorii au găsit la faţa locului 10 persoane, care au ieşit singure din autoturismele avariate. Două persoane de sex feminin, dintre care o minoră, sunt transportate la spital, fiind conştiente şi cooperante. De asemenea, în momentele următoare vor fi transportaţi la spital alţi trei bărbaţi, care au suferit răni minore", a precizat ulterior ISU Cluj.

Citește și
ferrari
Ferrari-ul lui Tzancă Uraganu, implicat într-un accident în Bragadiru. Fratele său, Miraj Tzunami, se afla în mașină
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Accident între un TIR și o mașină, în Câmpulung Moldovenesc. Unul dintre șoferi a murit FOTO
Accident între un TIR și o mașină, în Câmpulung Moldovenesc. Unul dintre șoferi a murit FOTO

O mașină și un TIR au fost implicate într-un accident, sâmbătă dimineață, în Câmpulung Moldovenesc. Șoferul autoturismului a decedat.

Ferrari-ul lui Tzancă Uraganu, implicat într-un accident în Bragadiru. Fratele său, Miraj Tzunami, se afla în mașină
Ferrari-ul lui Tzancă Uraganu, implicat într-un accident în Bragadiru. Fratele său, Miraj Tzunami, se afla în mașină

Accident cu mulţi cai putere, petrecut vineri seară langa Bucureşti. Bolidul de lux al cântărețului de manele Tzancă Uraganu a fost lovit din lateral de o mașină și a ajuns într-un copac, după ce a atins și doua autoturisme parcate.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ
Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie (FNSA) trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării şi subdimensionării sistemului istrativ, menţionând că România se află „pe marginea colapsului istrativ”.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.