„De 16 ani lucrăm pe salariul minim pe economie”. Angajații Poștei Române amenință cu greva generală

×
Codul embed a fost copiat

Angajații Poștei Române au fost miercuri în grevă de avertisment timp de două ore, nemulțumiți de salarii și condițiile de muncă. Cei care au avut treabă la oficiile poștale au fost nevoiți să facă cale întoarsă ori să aștepte să se termine protestul.

La unul dintre oficiile poștale din Baia Mare, toți angajații și liderii de sindicat au închis ghișeele și au ieșit în stradă cu pancarte și vuvuzele să protesteze. Până la ora zece nimeni nu a intrat în birouri.

Liderii de sindicat cer mai multe drepturi, inclusiv sporul de loialitate.

Monica Zaj, presedinte sindicat: „În principal revendicările sunt legate de contractul colectiv de munca, părțile neajungând la o înțelegere. Factorii poștali, indiferent de munca pe care o prestează, două treimi sunt la salariul minim pe economie, nu beneficiază nici de acel spor de loialitate pentru cei care fac munca aceasta de 30-40 de ani. E doar un pas premergător grevei generale.”

O femeie lucrează ca factor poștal și spune ea că salariul nu-i mai ajunge de la o lună la alta.

Citește și
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

„De 16 ani lucrăm pe salariul minim pe economie și am dori și noi să ne câștigăm drepturile. Rămânem cu 1800-2000 de lei."

„Volumul de muncă s-a dublat, suntem foarte nemultumiți în ceea ce privește venituri și condițiile în care se lucrează.”

Dacă negocierile nu vor avea efectul scontat, angajații Poștei Române amenință cu greva generală la sfârșitul acestei luni.

Din luna iunie a acestui an salariile vor creşte, în medie, cu 250 de lei, precizează operatorul naţional de servicii poştale, într-un comunicat de presă.

"Compania a avut o creştere solidă a cifrei de afaceri care s-a regăsit în stabilitatea financiară a Poştei prin plata salariilor la timp. Am asigurat creşteri succesive de salariu în ultimii ani, sporuri şi bonuri de masă, majorate cu 100% în 2023. Vom continua să creştem veniturile salariaţilor. În prezent, Poşta funcţionează mai bine decât oricând, fără contract colectiv de muncă, iar toţi salariaţii beneficiază de toate drepturile. Începând cu luna iunie 2024, salariile vor creşte în medie cu 250 lei şi intenţionăm să continuăm procesul acesta de creşteri salariale într-un ritm rapid", se arată în comunicatul Companiei Naţionale "Poşta Română".

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o ambarcaţiune a eşuat, pe braţul Chilia al Dunării, fiind solicitată prezenţa echipajului aeromedical SMURD pentru preluarea victimelor.

Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO
Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO

Mii de persoane au participat sâmbătă la cele două marșuri organizate în București: unul al comunității LGBT și altul al celor care au protestat față de existența primilor. Trei indivizi au fost prinși cu sprayuri iritante asupra lor.

Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele
Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele

Un bărbat de 29 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să intre în locuinţele a două femei din Bucureşti, pentru a fura.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.