Momentul în care valiza cu un cadavru a fost abandonată lângă stradă, într-un sat din Vaslui. Ce au observat localnicii

×
Codul embed a fost copiat

Un cadavru a fost găsit înghesuit într-o valiză aruncată pe marginea unui drum din județul Vaslui.  

Bagajul era acolo de câteva zile, dar nimeni nu a bănuit nimic. Oamenii au început să își pună întrebări în momentul în care mirosul a devenit inabil.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Mirosul greu i-a alertat pe localnicii din Pungești. Un tânăr care se întorcea cu vacile de la păscut s-a încumetat să deschidă valiza aruncată de câteva zile pe marginea unui drum.

Martor: „Când am deschis acolo era cadavrul. Era mort”.

Citește și
uragan beryl texas
Uraganul Beryl a lovit Texasul. Vântul a bătut cu peste 130 km/h și cel puțin șapte oameni au murit | GALERIE FOTO

Șocat, acesta a sunat la 112.

Martor:Prima dată când am deschis geamantanul am zis că e un câine mort, o găină, nu știu ce, i-am văzut genunchii îngrămădit acolo și i-am zis ăstuia că aici e om. Am dat înapoi. Am sunat poliția. Eu l-am scos, nu-l cunosc".

sursa: VRN.ro

Polițiștii și criminaliștii trimiși la fața locului au periat zona, în căutare de eventuale probe. În plus, au stat de vorbă cu oamenii, în speranța că vor afla detalii care să îi ajute să facă lumină în acest caz.

Localnică: „Ferească Dumnezeu, cine știe cine a fost, cum s-a întâmplat. Eu stau aproape, dar nu am văzut".

Cei care locuiesc în preajmă spun că victima nu ar fi din satul lor și că acolo nu s-ar fi înregistrat niciun caz de dispariție în ultima vreme.

Bărbat: Nu-i de aici. Nu, dacă era îl recunoștea lumea care e născută aici".

Bărbat: „Asta e mână de criminal, asta trebuie pedepsit".

Ancheta, care se anunță a fi una dificilă, a fost preluată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Anchetatorii spun ca au mai multe piste de verificat. Doi suspecți ar fi localnici și urmează să fie audiați. Deocamdată identitatea victimei nu a fost stabilită. 

O vecina i-ar fi văzut zilele trecute, probabil chiar împreună cu victima.

Vecină: După 02.00 l-am văzut! Dacă o fi el, cu nevasta, într-o căruță. Și încă unul.

Reporter: Al doilea bărbat din căruță îl știați?

Vecină: Nu l-am cunoscut pe om.

Deocamdată nu a fost stabilită identitatea victimei. Potrivit procurorilor, ar fi avut 40 de ani. Surse din anchetă susțin că ar fi vorba despre un bărbat din județul Bacău.

Acesta s-ar fi cunoscut cu unul dintre bănuiți în penitenciar.

Cadavrul este acum la medicină legală, pentru necropsie. Ancheta a fost preluată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Iulia Navalnaia, văduva lui Aleksei Navalnîi: „Vladimir Putin e un asasin și un criminal de război”
Iulia Navalnaia, văduva lui Aleksei Navalnîi: „Vladimir Putin e un asasin și un criminal de război”

Un tribunal din Moscova a emis un mandat de arestare pe numele soției disidentului rus Aleksei Navalnîi, mort în condiții suspecte în luna februarie, într-o închisoare din Arctica.

Uraganul Beryl a lovit Texasul. Vântul a bătut cu peste 130 km/h și cel puțin șapte oameni au murit | GALERIE FOTO
Uraganul Beryl a lovit Texasul. Vântul a bătut cu peste 130 km/h și cel puțin șapte oameni au murit | GALERIE FOTO

După ce a traversat Caraibele, uraganul Beryl a lovit luni Texasul, cu ploi abundente provocând cel puţin un mort în sudul Statelor Unite, relatează AFP.  

Caz șocant în Japonia. Un pasager mort dintr-un tren din Tokyo a fost găsit după 12 ore. Garnitura a parcurs 652 km
Caz șocant în Japonia. Un pasager mort dintr-un tren din Tokyo a fost găsit după 12 ore. Garnitura a parcurs 652 km

Moartea unui japonez, într-un tren din regiunea Tokyo, a trecut neobservată 12 ore, timp în care garnitura a străbătut 652 de kilometri, relatează marţi EFE.

 

Surse: Un diplomat american găsit mort într-un hotel din Kiev în condiţii neelucidate
Surse: Un diplomat american găsit mort într-un hotel din Kiev în condiţii neelucidate

Corpul neînsufleţit al unui diplomat american a fost descoperit în hotelul Hilton din Kiev, a relatat publicaţia Ukrainska Pravda, citând surse din cadrul poliţiei ucrainene.

Un actor a fost găsit mort după o întâlnire pe Tinder. Ce s-a întâmplat în apartamentul pe care îl închiriase
Un actor a fost găsit mort după o întâlnire pe Tinder. Ce s-a întâmplat în apartamentul pe care îl închiriase

Autoritățile din Columbia caută două femei care au fost văzute ultima dată ieșind dintr-un Airbnb, unde un actor a fost găsit mort la începutul acestei luni.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.