Vremea s-a schimbat radical în țară. Patru turiști au avut norocul de a fi salvați de salvamontiști în Retezatul Mic

×
Codul embed a fost copiat

După două zile superbe, vremea s-a schimbat radical. În zonele înalte din sud vest și din vest a nins abudent, iar la altitudini mari a fost viscol.

Din cauza zăpezii și a rafalelor violente, patru turiști s-au rătăcit pe munte, în Hunedoara, și au rămas toată noaptea în frig. Salvamontiștii i-au găsit abia dimineață, teferi, dar numai pentru că au avut norocul să găsească un adăpost.

Așa au stat lucrurile în Retezatul Mic, unde salvamontișii încercau să dea de urma celor patru turiști rătăciți, două femei și doi bărbați cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani.

Oamenii au pornit din Cheile Buții, cu ținta Vârful Piatra Iorgovanului și retur. Au reușit să ajungă pe creastă, dar vremea s-a schimbat brusc, iar la coborâre, chiar sub vârf, cei patru n-au mai putut urma poteca și au sunat după ajutor.

Inițial, după ei a plecat o echipă de jandarmi montani, dar când codul galben emis în zonă a devenit portocaliu, aceștia au cerut ajutorul salvamontiștilor. Stratul gros de zăpadă și viscolul i-au făcut însă să oprească operațiunea peste noapte.

Citește și
praid
Miniştrii Economiei și Mediului, discuţii la Praid cu experţii străini. Devierea pârâului Corund este prioritară

Remus Popescu, șef la Salvamont Valea Jiului: „Au găsit adăpost, au avut mare noroc pentru ca au fost rafale de peste 80 km, zăpadă, ceață de nu vedeai la un metru de ea”.

Turiștii au fost găsiți în zori, când căutările au fost reluate. Pentru că erau echipați și au reușit să găsească adăpost, aveau doar o hipotermie ușoară, astfel că nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

La stația meteo din Vlădeasa, aflată la 1.836 de metri altitudine, vântul a bătut cu aproape 60 de kilometri pe oră, astfel că în unele zone s-au adunat nămeți de 30-40 de centimetri.

Zăpada, o provocare și pentru șoferi

Pe Transalpina, pe sectorul deschis, drumarii au circulat încontinuu ca să curețe asflatul.

Cum până acum a fost vreme bună, mulți șoferi nu s-au grăbit să își schimbe caucicurile. Dar întrețirea ninsorilor a umplut vulcanizările. Într-un service din Sibiu, unii șoferi au stat luni chiar și câteva ore până le-a venit rândul.

Schimbarea anvelopelor durează aproximativ 10-15 minute în funcție de mașină și de tipul cauciucurilor și costă câteva zeci de lei.

Alin Apostol, recepționer la un service auto: „Preconizăm o creștere a numărului de clienți în următoarea perioadă, mai ales în apropierea zăpezii.”

Reporter: Câte mașini puteți rezolva pe zi?

Alin Apostol: Momentan, 50-60 de mașini, depinde de zile”.

Vremea rămâne rece, iar până mâine dimineață sunt în vigoare atât o informare meteo, cât și o atenționare cod galben.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Miniştrii Economiei și Mediului, discuţii la Praid cu experţii străini. Devierea pârâului Corund este prioritară
Miniştrii Economiei și Mediului, discuţii la Praid cu experţii străini. Devierea pârâului Corund este prioritară

Miniștrii Economiei și Mediului s-au întâlnit marți, la Praid, cu experți străini și români care sprijină autoritățile după inundarea salinei. Ei au prezentat un raport preliminar. 

Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira
Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira

Economistul șef al BNR a criticat măsurile „originale” propuse pentru reducerea deficitului. El consideră că date fiind asemănările, România poate copia modelul polonez.

De ce a fost internat Ion Iliescu la ATI. Precizările SRI
De ce a fost internat Ion Iliescu la ATI. Precizările SRI

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost internat ieri la Spitalul Serviciului Român de Informații. În vârstă de 95 de ani, Iliescu are probleme respiratorii, a transmis biroul de presa al SRI.

Recomandări

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.