Vremea azi, 29 noiembrie. Zonele unde va ninge și va fi lapoviță

×
Codul embed a fost copiat

Duminică avem vreme închisă peste tot. În nord-vest şi în centru vin ninsori, în vest, şi în nord-est va cădea lapoviţă, iar în sud şi în sud-est vor fi ploi sau lapoviţă.

Maximele se încadrează între minus 1 grad şi 8 grade Celsius. În Dobrogea şi cu Bărăgan trecător, apar ploi slabe şi, din când în când, vântul agită atmosfera pe litoral. Maximele se opresc la 6 grade la malul mării şi la doar 2 grade în nord-vestul provinciei.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, prindem o zi mohorâtă, cu înnorări persistente şi lapoviţă. Vremea rămâne rece pe tot parcursul zilei, iar temperaturile nu trec de 2...3 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina găsim atmosferă schimbătoare. În zonele joase va cădea lapoviţă, în timp ce, la munte, va ninge. Totuşi, vom avea parte şi de scurte momente însorite, iar maximele provinciei se încadrează între 2...5 grade Celsius.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem vreme schimbătoare. Pe-aici, predomina ninsorile, însă va cădea şi lapoviţă. Soarele se arata doar trecător, iar temperaturile rămân modeste şi se opresc la 2 grade.

Citește și
canicula
Cod portocaliu de caniculă, duminică, în 10 judeţe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

În ţinuturile vestice găsim vreme închisă, cu lapoviţa şi ploi slabe în zonele de câmpie. În regiunile mai înalte zărim şi soarele din când în când, iar maximele cresc puţin faţă de ieri şi se opresc la 5 grade.

În Transilvania, prindem atmosferă schimbătoare. Şi pe aici vor fi ninsori şi lapoviţă, iar în depresiuni rămâne foarte frig toată ziua şi maximele rămân negative. În rest, temperaturile urcă până la 2 grade Celsius.

În Oltenia, va fi ceva mai cald, însă apar ploi slabe şi chiar lapoviţă, în zonele mai înalte. Pe parcursul zilei ne vom bucura şi de scurte momente însorite, iar maximele ating 5...6 grade.

În ţinuturile sudice prindem o zi mohorâtă, cu înnorări persistente la câmpie şi lapoviţă în zonele de deal. Temperaturile nu cresc foarte mult şi, la amiază, vor fi doar 3...4 grade în termometre.

În Bucureşti avem vreme închisă, cu înnorări persistente şi maxime ce se vor opri la 3 grade Celsius. La noapte, minimele coboară sub pragul îngheţului, ne aşteptam să cadă lapoviţă, iar spre dimineaţă, va ninge.

Şi la munte prindem atmosferă închisă. Soarele se arată doar trecător şi se anunţă ninsori slabe în majoritatea masivelor. În acelaşi timp, se face mai răcoare în toată zona montană.

Începutul săptămânii ne aduce vreme rece, ninsori şi lapoviţă în sud şi în sud-est. Pe spaţii mici se va depune strat de zăpadă.

Marţi avem încă o zi rece, însă dimineața şi în noaptea următoare va fi ger în depresiuni şi în zonele înalte de munte. În sud, în vest şi în centru se lasa ceaţă.

Miercuri se menţine atmosfera rece. În sud, în est şi în centru se formează ceața, care, pe alocuri, va persista şi se va asocia cu chiciură, fulguieli sau burniţă.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cod portocaliu de caniculă, duminică, în 10 judeţe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ
Cod portocaliu de caniculă, duminică, în 10 judeţe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

10 judeţe din vestul ţării sunt vizate, duminică, de o atenţionare Cod portocaliu de caniculă, informează istraţia Naţională de Meteorologie(ANM).  

Vremea azi, 8 iunie. Canicula revine în vest și în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de 36 de grade
Vremea azi, 8 iunie. Canicula revine în vest și în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de 36 de grade

Ziua de duminică aduce vreme însorită și o amiază fierbinte. Canicula revine în vest, sud-vest și parțial în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de până la 36 de grade la umbră.

Cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în mai multe zone din România. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade. HARTĂ
Cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în mai multe zone din România. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade. HARTĂ

  Meteorologiii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, pentru zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 – 21.00, pentru judeţe din Banat, Crişana, în sud-vestul Olteniei şi în vestul Transilvaniei.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.