Vilă din Oradea distrusă de flăcări. Locatarii au fost salvați la timp de un vecin

×
Codul embed a fost copiat

S-a dat alarma luni seară, într-un cartier din Oradea. Acoperişul unei vile a luat foc în timp ce familia care locuia acolo - părinţii şi cei doi copii - se aflau înăuntru.

Din fericire, cei patru au reuşit să iasă la timp, ajutaţi de un vecin, iar pompierii au stins vâlvătaia înainte ca aceasta să se propage şi la casele învecinate.

Alarma s-a dat în jurul orei 21:00, când un vecin a văzut flăcările ce se înălţau ameninţător la acoperişul vilei. Omul a urcat la etaj şi i-a ajutat pe membrii familiei să iasă din locuinţa.

"Chiar când mă apropiam aici, au început să izbucnească flăcările. Am mers înăuntru, i-am ajutat, în prima fază, fiindcă au avut un furtun şi i-am ajutat să stopăm, în măsura în care s-a putut, incendiul", spune un vecin.

În doar câteva minute, locul a fost împânzit de pompieri şi de poliţie. În stradă au ieşit şi vecinii, care s-au temut că flăcările să nu ajungă şi la casele lor.

Citește și
incendiu ploiesti
Pompierii se luptă de 2 zile cu un incendiu. Oamenii, sfătuiți să rămână în case

Lt. Paul Radu, ISU Crișana:  "Se manifestă cu violenţă în zona acoperişului şi la nivelul mansardei, existând pericol de propagare la clădirea învecinată. Pentru înlăturarea efectelor incendiului s-a acţionat cu patru autospeciale cu apă şi spumă."

Cel mai probabil, susţin pompierii, focul ar fi izbucnit de la un coş de fum. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs explozia la fabrica de armament din Cugir
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs explozia la fabrica de armament din Cugir

O explozie puternică s-a produs, luni, la Fabrica de Armament din Cugir din județul Alba. Deflagrația, urmată de un incendiu, a avut loc într-un tunel de testare a muniției. 19 angajați au reușit să iasă din încăpere.

Pompierii se luptă de 2 zile cu un incendiu. Oamenii, sfătuiți să rămână în case
Pompierii se luptă de 2 zile cu un incendiu. Oamenii, sfătuiți să rămână în case

De duminică, pompierii din Prahova încearcă să pună capăt unui incendiu izbucnit la un depozit de mase plastice, care degaja o mare contitate de fum

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.