VIDEO. Momentul accidentului cu 7 mașini din Ilfov, după un presupus furt a 650.000 de lei

×
Codul embed a fost copiat

Doi indivizi bănuiți că au furat aseară 650.000 de lei din mașina unui bărbat din Sintești, Ilfov, sunt căutați și la această oră de poliție.

Jaful, urmat de o goană teribilă pe șosea și încheiat cu un accident în care au fost implicate 7 mașini, a fost filmat de camerele de supraveghere din trafic. Trei persoane au ajuns la spital în urma accidentului produs chiar lângă primărie și secția de poliție din comună.

Aflat la volanul unei maşini puternice, păgubitul ar fi intrat voit în autoturismul celor doi suspecți, pe care îi acuză că i-au furat 650.000 de lei. A avariat - pe lângă maşina sa şi cea a fugarilor - alte 5 autoturisme.

Bărbat lovit: Aşteptam la coloană să dau prioritate şi m-am trezit lovit în spate de acel Audi, care era urmărit de Mercedes.
Reporter: Păgubiţii ar fi fost cei din Mercedes?
Bărbat: Da şi îi alergau pe cei din Audi să-i prindă.
Reporter: Cam câte persoane au fost rănite?
Bărbat: În prima ambulanță, tatăl celui din Mercedes, lovit la cap şi la umăr, iar în a doua, două persoane din Loganul ăsta.

Pentru că maşina lor nu a mai pornit, cei doi tineri bănuiţi de furt au luat-o la fugă pe Drumul Naţional 5. Camerele de supraveghere montate în sensul giratoriu i-au surprins în timp ce încercau să scape din nou de cel pe care l-ar fi păgubit.

Citește și
Incidența cazurilor de Covid-19, în creştere în București. În Sibiu și Ilfov este în continuare peste 8
Incidența cazurilor de Covid-19, în creştere în București. În Sibiu și Ilfov este în continuare peste 8

Bărbatul păgubit susţine că abia se întorsese de la bancă, de unde ridicase cei 650.000 de lei - echivalentul a peste 130.000 de euro. Ar fi lăsat geanta plină cu ban, în maşina parcată în faţa locuinţei sale din Sintesti. După câteva minute, i-a observat pe cei doi tineri încercând să forţeze uşa maşinii. Când a ieşit, a constatat că geanta cu bani lipsea şi a pornit în urmărire.

Bărbatul i-a urmărit pe cei doi pe o distanţă de aproximativ 5 kilometri, intre Sintesti şi Jilavă.

Deocamdată poliţiştii nu au reuşit să îi identifice pe fugari, dar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru furt calificat, vătămare corporală din culpă şi distrugere.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Un turc a fost ucis într-un depozit din Voluntari. Suspectul este căutat de poliţişti
Un turc a fost ucis într-un depozit din Voluntari. Suspectul este căutat de poliţişti

Poliția din Ilfov este în alertă după moartea unui cetățean iordanian, cel mai probabil înjunghiat într-un depozit din Voluntari.

Incidența cazurilor de Covid-19, în creştere în București. În Sibiu și Ilfov este în continuare peste 8
Incidența cazurilor de Covid-19, în creştere în București. În Sibiu și Ilfov este în continuare peste 8

Municipiul Bucureşti înregistrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 6,61 la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, când a avut 6,13, conform bilanțului emis luni de Grupul de Comunicare Strategică.

Rata de infectare în Ilfov rămâne 8,17. Sibiu rămâne pe primul loc în țară cu 8,62. Capitala - 6,13
Rata de infectare în Ilfov rămâne 8,17. Sibiu rămâne pe primul loc în țară cu 8,62. Capitala - 6,13

Judeţul Ilfov înregistrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 8,17 la mia de locuitori, la fel ca în ziua anterioară, în timp ce judeţul Sibiu scade la 8,62 la mia de locuitori, potrivit raportării transmise, de Grupul de Comunicare Strategică.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum, la Bratislava, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.