Persoanele imunizate la începutul campaniei de vaccinare riscă, din nou, să se îmbolnăvească. Avertismentul medicilor

vaccin
Shutterstock

Persoanele care au fost imunizate la începutul campaniei de vaccinare riscă, din nou, să se îmbolnăvească. Este avertismentul medicilor, în condițiile în care mulți români nu și-au făcut încă nici prima doză.

Pericolul crește odată cu transmiterea comunitară a tulpinii Delta, care afectează și copiii. Dacă cei mici nu se pot vaccina, este important ca măcar adulții din jurul lor să fie imunizați pentru a-i proteja.

Aproape în fiecare zi, în toată țara, sunt depistați copii cu SARS-Cov-2.

107 copii sunt acum internați în spitale, după ce medicii le-au pus diagnosticul de covid. 5 dintre ei sunt în secțiile de terapie intensivă, intubați și ventilați mecanic. Doctorii fac tot posibilul să îi salveze, însă din pacate nu este posibil întotdeauna. În urmă cu câteva zile s-a stins un adolescent care, deși avea vârsta adecvată, nu fusese vaccinat.

Doctorii atrag atenția că cei mici pot lua și transmite mai ușor virusul chiar dacă, din fericire, fac rar forme grave. Mutația DELTA se transmite de dou[ ori mai repede, iar perioada de incubație este mai scurtă.

Citește și
morți Covid Rusia
Coronavirus România, bilanț 6 septembrie. 1.035 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2

Mihai Craiu, medic primar pediatru: ''Ce impact are asta, păi are... În ultimele 2 zile în care nu avem un simptom de boală, putem să transmitem afecțiunea. Dacă nu vom respecta regulile cu toată buna intenție, putem să infectăm un bunic vulnerabil, un profesor vulnerabil.''

Vaccinarea și respectarea măsurilor de siguranță rămân singurele arme de luptă cu infecția covid. Însă, România este la coada clasamentului și în ceea ce privește imunizarea adolescenților și tinerilor.

Puțin peste 35 de mii de adolescenți cu vârste între 12 și 15 ani au făcut injecția anti-covid, iar între 16 și 19 ani sunt mai puțin de 154 de mii.

Unii părinți se tem că tinerii ar putea face miocardită dacă îi vaccinează, dar medicii țin să îi liniștească.

Mihai Craiu, medic primar pediatru: ''Spre deosebire de afectarea produsă de virusul în sine, este mult, mult mai rară și mult, mult, mult mai puțin sevară. Practic, la copii caucazieni, cum sunt cei din România, anterior sănătoși vaccinării, nu a existat niciun fel de deces.''

Autoritățile au decis ca, odată cu începerea școli, copiii să fie testați doar dacă au simptome de boală ori dacă intră în cu un caz pozitiv. 

Mihai Gafencu, medic: ''Părinții au început să respingă testarea, inclusiv testarea antigenică la prezentarea în spital, iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze corelat cu ceea ce poate înseamna sfatul nostru medical. Și noi vaccinați începem să nu mai fim feriți. Au trecut 9 luni. Dacă nu ne grăbim un pic cu vaccinarea cadrelor medicale și didactice, o să avem o situație mult mai aprigă de răspândire a acestei infecții.''

Medicii recomandă o campanie de informare în școli.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Focar de COVID-19 la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi. Cinci pacienţi, depistaţi pozitiv, la Secţia de Hematologie
Focar de COVID-19 la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi. Cinci pacienţi, depistaţi pozitiv, la Secţia de Hematologie

Cinci pacienţi de la Secţia de Hematologie din cadrul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi au fost depistaţi cu COVID-19, aceştia fiind transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiu.

Coronavirus România, bilanț 6 septembrie. 1.035 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2
Coronavirus România, bilanț 6 septembrie. 1.035 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2

Coronavirus România, bilanț 6 septembrie. Până astăzi, 6 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.107.043 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.058.587 de pacienți au fost declarați vindecați.

Video. Meciul Brazilia – Argentina a fost oprit după 5 minute de joc de autoritățile sanitare
Video. Meciul Brazilia – Argentina a fost oprit după 5 minute de joc de autoritățile sanitare

Protocolul COVID impus în Brazilia de către autorități a oprit partida dintre naționala acestei țări și Argentina, scrie BBC.

Noua Zeelandă a înregistrat primul deces cauzat de COVID-19, după 6 luni
Noua Zeelandă a înregistrat primul deces cauzat de COVID-19, după 6 luni

Noua Zeelandă a înregistrat, vinery, un prim deces legat de COVID-19 după mai bine de 6 luni.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.