Veste rea pentru românii din Gaza. Evacuarea lor a fost blocată, momentan, pentru că granița cu Egiptul a fost închisă

Rafah, Egipt
Agerpres

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că evacuarea celor 51 de români și membri de familie din Fâșia Gaza nu se mai poate realiza miercuri, 8 noiembrie, deoarece punctul de trecere de la Rafah a fost închis.

Cetățenii români respectivi primiseră acordul autorităților israeliene și egiptene pentru tranzitarea punctului de trecere a frontierei dintre Gaza și Egipt.

Astfel, evacuarea grupului sus-menționat va fi posibilă la o dată ulterioară, după redeschiderea punctului de trecere Rafah. Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în permanent cu cetățenii români și membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza.

De asemenea, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo și Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene până la finalizarea operațiunilor” - se arată în comunicatul MAE.

Primul grup de români a fost evacuat, marți, din Fâșia Gaza. Este vorba despre 93 de cetățeni români și familiile acestora care au fost preluați din punctul de trecere a frontierei Rafah de către reprezentanții Ambasadei României în Egipt.

Citește și
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu merge miercuri în Egipt. Premierul va zbura cu avionul care îi va aduce pe românii din Gaza (surse)

Cetățenii evacuați urmează să ajungă în România prin intermediul unor zboruri speciale, potrivit MAE. Aceștia ar urma să ajungă în România miercuri seară, conform unor surse diplomatice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Primele imagini cu românii evacuați din Gaza. Când vor ajunge în România | FOTO
Primele imagini cu românii evacuați din Gaza. Când vor ajunge în România | FOTO

Primul grup de români a fost evacuat, marți, din Fâșia Gaza. Ministerul Afacerilor Externe a publicat imagini cu ei după ce au trecut granița în Egipt. Aceștia vor pleca de la Cairo spre România cu zboruri speciale.

Marcel Ciolacu merge miercuri în Egipt. Premierul va zbura cu avionul care îi va aduce pe românii din Gaza (surse)
Marcel Ciolacu merge miercuri în Egipt. Premierul va zbura cu avionul care îi va aduce pe românii din Gaza (surse)

Surse guvernamentale anunță că premierul României, Marcel Ciolacu, se va deplasa, miercuri (8 noiembrie), în Egipt.

Primii români evacuați din Gaza. MAE: Peste 90 de cetățeni și rudele lor au ajuns în Egipt. Alți 51 urmează să fie salvați
Primii români evacuați din Gaza. MAE: Peste 90 de cetățeni și rudele lor au ajuns în Egipt. Alți 51 urmează să fie salvați

93 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit, marți, din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo, informează Ministerul Afacerilor Externe.  

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.