Vârful valului patru ajunge în octombrie, spune Nelu Tătaru. Cum poate face România față pandemiei

Vârful valului patru ajunge în octombrie, spune Nelu Tătaru. Cum poate face România față pandemiei
Agerpres

Vârful valului patru al pandemiei va fi atins la începutul lui octombrie, consideră Nelu Tătaru, consilierul onorific al premierului pe probleme de sănătate.

Medicul este însă optimist cu privire la capacitatea autorităților sanitare de a face față provocărilor numărului crescut de cazuri, pentru că nu mai sunt atât de nepregătite ca în 2020.


„Avem 4.298 de cazuri internate în spital, din care 543 în Terapie Intensivă. Dacă ne uităm la ultimele studii, vedem că 92% la sută din decese sunt din nevaccinaţi, 3% sunt din cei vaccinaţi incomplet. Cred că dacă ne mai furăm şi căciula cu nişte green--uri sau certificate false, atunci putem spune că această pandemie este foarte greu de controlat. Suntem într-un moment în care se aşteaptă un vârf al acestui val spre începutul lunii octombrie, cred că doar de noi depinde ca într-o toamnă bogată să putem să gestionăm atât prin evenimente, cât şi printr-o campanie de vaccinare mai atentă şi mai intens mediatizată. (...) E momentul să reaşezăm un pic comunicarea pe tot ce înseamnă vaccinare, să ne gândim că dacă nu noi suntem problema care nu suntem vaccinaţi atunci putem fi o problemă pentru cei la care mergem în diferite structuri publice sau în spitale alături de alţii care au venit pentru altă patologie”, a afirmat vineri Nelu Tătaru, într-o conferință susținută la Iași, potrivit news.ro.

Nelu Tătaru consideră că România poate gestiona valul patru al pandemiei.

„Ne pregătim ca această pandemie să fie transformată în următorii ani într-o boală sezonieră, un vaccin anual, la fel ca şi gripa, şi să o putem gestiona. Încă suntem într-un an pandemic, 2022 va fi un an de ieşire din pandemie şi de abia din 2023 să ne aşteptăm la un an normal. (...) Suntem într-un moment în care putem gestiona un val patru, nu suntem atât de nepregătiţi ca în 2020, venim după nouă luni de vaccinare şi cred că ar trebui să putem să înţelegem că un minim efort al unei vaccinări poate însemna un loc pentru bătrânii noştri care suferă de alte boli în spitalele din România”, a adăugat medicul.

Citește și
Florin Cîţu
Florin Cîţu: ”Sunt dezamăgit că un ministru al Sănătăţii poate să lase un minister fără conducere în plină pandemie”
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Nelu Tătaru şi Horaţiu Moldovan, numiţi consilieri onorifici ai premierului
Nelu Tătaru şi Horaţiu Moldovan, numiţi consilieri onorifici ai premierului

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru şi fostul secretar de stat din Ministrul Sănătăţii Horaţiu Moldovan au fost numiţi, joi seară, consilieri onorifici ai premierului, deciziile fiind publicate în Monitorul Oficial.

Florin Cîţu: ”Sunt dezamăgit că un ministru al Sănătăţii poate să lase un minister fără conducere în plină pandemie”
Florin Cîţu: ”Sunt dezamăgit că un ministru al Sănătăţii poate să lase un minister fără conducere în plină pandemie”

Premierul Florin Cîţu critică decizia Ioanei Mihăilă de a demisiona din funcţia de ministru al Sănătăţii în condiţii de pandemie şi anunţă că fostul deţinător al portofoliului, liberalul Nelu Tătaru, va fi consilier onorific pe probleme de sănătate.

Nelu Tătaru, acuzat de fraudarea alegerilor în care a fost ales preşedintele PNL Vaslui
Nelu Tătaru, acuzat de fraudarea alegerilor în care a fost ales preşedintele PNL Vaslui

Nelu Tătaru este acuzat de fraudarea alegerilor în care a fost ales preşedintele Organizaţiei judeţene a PNL.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.