Vântul puternic a creat probleme în mai multe zone din țară. O macara s-a prăbușit în Mamaia

×
Codul embed a fost copiat

Vântul puternic și ploile torențiale de marți seară au creat probleme în multe zone din ţară.

În municipiul Iași, s-a desprins tencuiala de pe un bloc cu nouă etaje, care a distrus o mașină și a avariat și altele.

Vântul a făcut prăpăd marți și în București, unde a pus la pământ acoperișuri și a rupt copaci, care au căzut peste mașinile parcate.

Pompierii au intervenit la peste 60 de cazuri.

La malul mării, vântul a doborât o macara de peste 100 de metri înălțime, în stațiunea Mamaia

Citește și
Oameni pe strada
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

O maşină a fost distrusă, iar o alta a fost puţin avariată de bucăţile de tencuială, desprinse de la etajul șase al unui bloc turn din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi.

Șoferul mașinii avariate: „Toată cupola e spartă. Doar am vorbit de atâtea ori la asociaţia de proprietari, să repare balcoanele, doar au mai căzut, nu e prima oară când tot cade”.

Locatar la balcon: „Ferească Dumnezeu, tencuiala a mai căzut şi altă dată, tencuiala e de vină, e veche, nisip, cu oleacă de ciment, cu plafon plouat, se duce”.

Zona a fost delimitata de poliţiştii locali, iar pompierii au securizat spaţiul din jurul blocului şi au decopertat balconul de pe care se desprindeau bucăţi de tencuială. În judeţul Iaşi a plouat toată noaptea.

Vântul a făcut prăpăd şi în București, unde a pus la pământ acoperișuri și a rupt copaci, care au căzut peste mașinile parcate.

Vântul bătea cu 27 de km/h în centrul Bucureştiului, suficient cât să pună la pământ un copac care era putrezit pe interior. La marginea Bucureştiului, rafalele de vânt au fost şi mai puternice, atingând 60 de km/h.

Din păcate, peste 20 de autoturisme au fost avariate, spre disperarea proprietarilor.

Păgubit: „Acum o lună de zile, de Paşte, au venit, au mai toaletat puţin. Pe ăsta deloc, deloc. Am şi zis, taie-l mai puţin şi pe ăst,a că e putred: Nu, că nu e în plan”.
Reporter: „Sunteţi singurul proprietar avariat?”
Păgubit: „Nu, mai sunt unul, doi, trei, nu ştiu băiatul ăsta”.

Viorica Dima, meteorolog: „Intensificările de vânt au fost prezente local şi temporar în toate zonele ţării. Pentru zona Capitalei, rafalele cele mai puternice până în acest moment au atins 65 km/oră”.

Circulaţia troleelor a fost oprită pe strada Vatra Luminoasă, după ce un copac a fost rupt de vânt şi a avariat liniile electrice. Ulterior, angajaţii companiei de iluminat public au încercat să remedieze stricăciunile.

Intervenitiile pompierilor s-au înmulţit când rafalele s-au intensificat spre seară.

Și pe litoral au fost probleme. Vântul care a atins 70 de km pe oră a pus la pământ o macara de peste 100 de metri înălţime din staţiunea Mamaia. Din fericire, în momentul incidentului, în cabina utilajului nu era niciun angajat.

Martor: „Din cauza vântului foarte puternic care bate de dimineaţă, am văzut de la hotel că macaraua are un joc, nu mi-am închipuit că o să cadă, norocul a fost că nu era nimeni în zonă”.

Codul galben de vânt puternic şi ploi a fost valabil în toată ţara marți seară. În zonele montane, rafalele au atins chiar şi 120 kilometri pe oră.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Alertă de vânt puternic și furtuni în România. Rafelele au ajuns la 80 km/h
Alertă de vânt puternic și furtuni în România. Rafelele au ajuns la 80 km/h

Este alertă de vânt puternic și chiar de furtuni în toată România.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.