Aproape 450 de şoferi au rămas fără permise auto în ultimele 24 de ore. S-au dat amenzi de peste 3,4 milioane de lei

amenda iasi

Aproape 450 de şoferi au rămas fără permise auto în ultimele 24 de ore, în urma unor controale făcute de către poliţişti.  

Potrivit Poliţiei Române, în acelaşi interval, poliţiştii au intervenit la peste 2.400 de solicitări ale cetăţenilor, fiind constatate peste 6.300 de fapte contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor date de poliţişti pentru neregulile constatate a depăşit 3,4 milioane de lei.

La data de 4 ianuarie a.c., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 397 de acţiuni şi au intervenit la 2.484 de evenimente, dintre care 2.159 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 13 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 26 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 6.391 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.467.491 de lei.

Citește și
stegar dac
”Stegarul Dac” s-a urcat pe clădirea Universităţii Bucureşti. Echipaje de poliție, pompieri și negociatori, la fața locului

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 92 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 447 de permise de conducere, dintre care 201 pentru viteză, 34 pentru alcool şi 12 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 220 de certificate de înmatriculare.

Sursa citată precizează că tot în cursul zilei de sâmbătă, la nivel naţional, peste 3.400 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Astfel, au fost organizate 425 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 5.792 de autovehicule şi legitimate 9.412 persoane.

Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 2.605 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 113 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.

În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au constatat 26 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 216 permise de conducere, dintre care 13 pentru alcool şi 112 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 107 certificate de înmatriculare.

„Siguranţa cetăţenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii, fiind pregătite să intervină atunci când situaţia o impune. Acţiunile poliţiştilor şi jandarmilor pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică vor continua şi în perioada următoare”, a mai informat Poliţia Română.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Moartea cântăreţului britanic Liam Payne: Un bărbat, arestat sub suspiciunea că i-a furnizat droguri cântăreţului britanic
Moartea cântăreţului britanic Liam Payne: Un bărbat, arestat sub suspiciunea că i-a furnizat droguri cântăreţului britanic

Una dintre cele două persoane acuzate că i-au furnizat droguri cântăreţului britanic Liam Payne înainte de moartea acestuia, în octombrie 2024, într-un hotel din Buenos Aires, a fost arestată, au declarat vineri surse din poliţie pentru AFP.

”Stegarul Dac” s-a urcat pe clădirea Universităţii Bucureşti. Echipaje de poliție, pompieri și negociatori, la fața locului
”Stegarul Dac” s-a urcat pe clădirea Universităţii Bucureşti. Echipaje de poliție, pompieri și negociatori, la fața locului

Un bărbat cunoscut sub numele de Stegarul Dac s-a urcat, sâmbătă, pe clădirea Universităţii Bucureşti, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, pompieri, prim-ajutor, dar şi negociatori care au încercat să îl convingă să coboare.

Plecau la muncă în străinătate, dar după câteva minute au fost loviți de tragedie. Unul dintre bărbați nu a avut nicio șansă
Plecau la muncă în străinătate, dar după câteva minute au fost loviți de tragedie. Unul dintre bărbați nu a avut nicio șansă

Accidentul cu un mort şi cinci răniţi care a avut loc vineri dimineaţă pe raza localităţii Ciumârna s-a produs din cauza vitezei excesive, afirmă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.