Val de tâlhării în Capitală: un cartier întreg este terorizat de hoți

×
Codul embed a fost copiat

Capitala se confruntă cu un nou val de tâlhării. Un cartier întreg din nordul Bucureştiului este terorizat, de câteva săptămâni, de hoţi.

Indivizii forţează uşile maşinilor parcate pe stradă şi au intrat inclusiv în case, de unde au reuşit să fugă cu mai multe telefoane mobile şi cu diverse sume de bani. Hoţii au spart cel puţin 30 de case în numai trei săptămâni. Astfel de tâlhării au avut loc inclusiv la metrou, unde mai multor femei le-au fost smulse bijuteriile de la gât şi din urechi.

Prima spargere a avut loc la jumătatea lunii iulie, în cartierul Siseşti, o zonă bună din Sectorul 1 al Capitalei, care până acum era liniştită. Timp de trei săptămâni, hoţii au continuat să dea spargeri pe toate străzile din zonă, uneori chiar şi de patru ori într-o zi.

Martor: „Am văzut că toate uşile de la casă au fost încercate şi forţate ba cu şurubelniţa, ba cu un şnur, să îmi deschidă geamul. Pe de altă parte, am vecini, cel de vis-a-vis, ştiu că au intrat peste el, i-au luat banii şi ce au găsit prin casă. Sunt undeva la şapte, opt cazuri la noi în cartier doar pe două străzi.”

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum suspecţii, care par a fi minori, dau târcoale maşinilor parcate acolo şi pe unele chiar reuşesc să le deschidă.

Citește și
Batran si batrana langa casa lor din Buzau
Doi tâlhari au intrat noaptea peste un cuplu de pensionari din Buzău. Bătrânul a dat nas în nas cu ei

Martor: „Toate maşinile au fost încercate la uşi, forţate, s-au sustras bani, au fost furate din casă cheile maşinii, deschisă maşina şi furat din maşină, puse cheile la loc.”

Potrivit poliţiştilor, numai de la începutul anului au avut loc aproape 1.200 de tâlhării pe stradă sau în mijloacele de transport în comun. În Capitală, de exemplu, un individ a furat doi cercei şi două lănţişoare pe care le-a smuls cu forţa de la gâtul şi urechile femeilor.

Victimă: „În momentul când a zis atenţie se închid uşile, atunci mi-a sustras cercelul din urechea dreaptă. Uşile s-au închis, bineînţeles, şi atunci am ţipat, mi s-a furat cercelul. Am făcut un atac de panică."

Bărbatul stătea la pândă, chiar în vagoanele de metrou. Acționa dimineața, între ora șase și zece, în staţiile Ștefan cel Mare, Obor şi Aviatorilor. Își alegea victima, îi smulgea bijuteriile și fugea. Individul este recidivist şi a mai fost condamnat pentru tâlhărie.

Crina Eșanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei: „Cele patru tâlhării au fost săvârşite în decurs de trei ore. Bunurile au fost recuperate în totalitate şi urmează să fie înapoiate persoanelor vătămate."

Avem de a face cu un comportament antisocial, un gest extrem, alimentat, cel mai probabil, şi de perioada grea pe care o traversăm, spun sociologii.

Silvia Luican, sociolog: „Se cunoaşte faptul că în timpul războaielor, rata de infracţionalitate creşte. Adaug şi criza economică care urmează după războaie şi rezultă în efecte secundare care impactează vieţile oamenilor dincolo de graniţele fizice ale conflictului."

Potrivit datelor oficiale, în 2021 s-au înregistrat 2.400 de tâlhării.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Doi tâlhari din Buzău au fost arestați la o săptămână după ce au jefuit doi bătrâni. Fuseseră identificați a doua zi
Doi tâlhari din Buzău au fost arestați la o săptămână după ce au jefuit doi bătrâni. Fuseseră identificați a doua zi

Doi bărbați bănuiți că ar fi intrat noaptea în casă peste un cuplu de bătrâni de aproape 90 de ani, într-o localitate din Buzău, au fost prinși.

Doi tâlhari au intrat noaptea peste un cuplu de pensionari din Buzău. Bătrânul a dat nas în nas cu ei
Doi tâlhari au intrat noaptea peste un cuplu de pensionari din Buzău. Bătrânul a dat nas în nas cu ei

Jaf ca în filme într-o localitate din Buzău. Doi indivizi mascați au intrat noaptea în casă, peste un cuplu de pensionari. 

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.