De ce aleg tinerii din străinătate să facă facultatea în România. "Aici facem practică încă din primul an”

×
Codul embed a fost copiat

După un an şi jumătate de pandemie în care mulţi studenţi străini au ales să renunţe la studii, universităţile din România par să îşi revină.

Mai ales Facultăţile de Medicină sunt luate cu asalt, iar concurența pe locurile eligibile este acerbă. La Cluj, pentru un singur loc se bat chiar şi 10 oameni. Taxele de şcolarizare au crescut cu câteva mii de euro, nu doar la Medicină, ci şi la universităţile tehnice.

Avantajele studiului în România, spun tinerii străini, sunt acelea că pot face practică din timpul facultăţii şi îşi găsesc loc de muncă în domeniu mult mai uşor.

O tânără din Norvegia este studentă în ultimul an la Facultatea de Medicină din Iaşi. Este încântată de tot ce a găsit în ţara noastră.

Kaur Pundrik, studentă la Medicină: "În România facem practică încă din primul an, ni se spune ok, fă asta, e ok, încearcă. Acasă, nu ţi se permite, până în anul 3, nu ai voie să atingi pacientul, doar învăţăm".

Citește și
Lecții interactive la o facultate din Galați. Elevii de liceu au fost chemați să viziteze laboratoare inedite
Lecții interactive la o facultate din Galați. Elevii de liceu au fost chemați să viziteze laboratoare inedite

În acest an, UMF Iaşi a scos la concurs 670 de locuri pentru străini, de trei ori mai mult faţă de anul trecut.

Taxa de şcolarizare, plătită de străini, s-a majorat şi ea, de la 5.000 la 7.500 de euro pe an. Cei mai mulţi cursanţi provin din Franţa, Grecia, Maroc, India şi ţările nordice.

Şi la Universitatea Tehnică "Gheorge Asachi" pe cele 150 de locuri cu predare în limba engleză, s-au înscris deja peste 400 de străini. Cea mai mare concurență este la Arhitectură şi Inginerie Mecanică: 6 candidați pe un loc.

Taxa de şcolarizare este puţin peste 2.500 de euro.

Irina Lungu, prorector Relaţii Internaţionale UTI Iaşi: "Putem vorbi de capacitatea României de a absorbi studenţi care doresc să facă, în acelaşi timp, studii şi să aibă o angajare şi în zona firmelor care activează în România".

Katherina are 20 de ani şi este din Africa de Sud. Lucrează deja la clinica Universităţii de Ştiinţe Veterinare din Iaşi.

Katherina Pavlova, studentă din Africa de Sud: "Am acasă mulţi colegi care au studiat aici şi am auzit foarte multe lucruri frumoase despre România, despre cultură şi da, sunt foarte fericită pentru decizia luată, îmi place aici".

Răzvan Malancus, şef lucrări Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi: "Studenţii străini sunt atraşi de domeniul aplicativ, pentru că tot ce au învăţat în anii de studenţie pot pune în practică în momentul în care vor absolvi."

La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, pe 632 de locuri disponibile pentru străini, concurează peste 6000 de candidaţi, din 60 de tari. Taxa pentru ei s-a mărit la 7500 de euro pe an.

Carmen Mihu, Prorector UMF "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca: "Avem aproximativ 9,8 studenţi pe loc la Facultatea de Medicină Dentară pentru linia ză,
şi peste 5 studenţi pe loc la ză, medicină."

Sute de străini vin şi la Universitatea Babeș-Bolyai. Taxele sunt între 2500 de euro la studii de licenţă, şi pot ajunge la 5000 de euro pentru master. Şi la Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie a solicitat suplimentarea locurilor pentru cei care vin din străinătate.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Elevii cu 10 la BAC pleacă la facultate în străinătate, cei mai mulți în Olanda, Germania sau Statele Unite
Elevii cu 10 la BAC pleacă la facultate în străinătate, cei mai mulți în Olanda, Germania sau Statele Unite

După faptă şi răsplata, luni au fost afişate, primele rezultate la bacalaureat, atât online cât şi la avizierele liceelor.

Lecții interactive la o facultate din Galați. Elevii de liceu au fost chemați să viziteze laboratoare inedite
Lecții interactive la o facultate din Galați. Elevii de liceu au fost chemați să viziteze laboratoare inedite

Lecții interactive despre alimentație și nutriție, la Facultatea de Știință și Ingineria Alimentelor din Galați.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.