Unităţile de primiri urgențe sunt în prag de colaps. Vecinii unguri încep să ne preia din bolnavi

×
Codul embed a fost copiat

România travereaza purgatoriul în drumul ei spre infernul sanitar cu 1.727 de oameni în stare critică şi încă aproape două mii care aşteaptă să se elibereze şi pentru ei un pat de terapie intensivă.

Sunt zile de mare încercare, atât pentru medici, cât şi pentru familiile care au pe cineva bolnav. În aceste momente unităţile de primiri urgențe sunt în prag de colaps. Ambulanțele sosesc fără pauză, una după alta, şi nu dau semne că se vor opri curând în condiţiile în care numai astăzi, peste 16 mii de oameni au aflat că au Covid-19. Vecinii unguri încep să ne preia din bolnavi.

Unitatea de primiri urgențe a spitalului Floreasca din capitală arată în aceste zile ca o secţie de terapie intensivă.

În acest moment aici sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic 19 pacienţi, iar cazurile grave sosesc de la o oră la alta.

Olguța Medințu, medic primar medicină de urgenţă: ”În mod normal sunt trei paturi pentru trei pacienţi gravi. Şi acum sunt opt pacienţi, cu domnii de pe scaune zece, pe banchetă”.

Citește și
ambasada, SUA
Ambasada SUA a anulat toate programările pentru vizele de turism și afaceri pentru români

Reporter: Se întâmplă să puneţi şi pe scaune?

Medic: ”Da. Cei care nu au nevoie de ventilaţie mecanică, cel puţin în prima instanţă”.

Medici, asistente, infirmiere, luptă până la epuizare ca să îi salveze pe bolnavii aflaţi în stare gravă. În toată ţara sunt internate peste 17 mii de persoane infectate cu SARS-COV-2, dintre care 1.727 în secţiile de terapie intensivă. Încă aproape 2 mii sunt în unităţile de primiri urgenţe. 92 au nevoie de respirator.

Bogdan Opriță: ”În 2 zile s-a consumat oxigen lichid 22 de mii de metri cubi, în condiţiile de prepandemie însumam 60 de mii de metri cubi pe lună”.

Olguța Medințu, medic primar medicină de urgenţă: ''Eu am crezut că valul trecut e îngrozitor, dar nu, suntem epuizaţi, sunt foarte multe prezentări la camera de gardă, facem tot ce se poate. Practic, medicii de urgenţă acum fac terapie intensivă. Se pierd pacienţi, sunt afectări severe 90, chiar 95%. Am avut o pacientă avea 46 de ani cu afectare 100% care din păcate a decedat. Toţi cei cu afectări severe nu sunt vaccinaţi''.

Doar de miercuri şi până joi s-au prăpădit 303 oameni.

Bogdan Oprița: ”Am avut pacienţi cea mai mică vârsta 22 de ani, cea mai mare 96. Noi am transformat toată UPU în zona roşie, pentru a avea cât mai multe pături. În condiţii obişnuite 31 de paturi, dar în momentul de față avem 38 pentru că atâţia pacienţi avem. Putem să mărim, cel mai mult am avut 40 de pacienţi”.

Potrivit medicilor cei mai mulţi dintre pacienţi nu sunt imunizaţi. Pe de altă parte, dacă o persoană vaccinată ia virusul nu ajunge în stare gravă dacă nu are şi alte probleme de sănătate.

Bogdan Oprița: ”Cei vaccinaţi sunt purtători de virus 5 zile, pe când ceilalţi 30 de zile, iar agresivitatea virusului la cei vaccinaţi este mai mică. O persoană nevaccinată este de 8 ori mai agresivă în a transmite virusul''.

Zece bolnavi, opt din Bucureşti şi doi din ţară, vor fi transportaţi pe cale terestră şi aeriană în Ungaria, în două centre de specialitate, cu secţii ATI. Ei vor fi însoţiţi de personal medical din România. Un pacient care urma să ajungă de la Timişoara la Seghet cu ambulanţa a intrat pe drum în stop cardio-respirator, aşa că maşina s-a întors cu el la spital pentru a fi stabilizat.

Peter Szijjarto, ministru ungar: ”Cincizeci de pacienţi vor ajunge din România în două spitale diferite din Ungaria. Mulţi dintre ei pentru tratament intensiv. Acesta este ajutorul pe care îl putem da acum României”.

Pe de altă parte, Patriarhul Bisericii Române a trasmis un ''Indemn la rugăciune şi grijă pentru sănătate'', în care le recomandă oamenilor să respecte măsurile de protecţie şi să asculte sfatuturile medicilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
OMS mobilizează o nouă echipă de experți pentru a investiga originea COVID: „Este ultima șansă”
OMS mobilizează o nouă echipă de experți pentru a investiga originea COVID: „Este ultima șansă”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) spune că un nou grup de experți vor trebui să continue să investigheze cum a apărut COVID-19, printre alte maladii.

Ambasada SUA a anulat toate programările pentru vizele de turism și afaceri pentru români
Ambasada SUA a anulat toate programările pentru vizele de turism și afaceri pentru români

Ambasada SUA de la București a anunțat că toate programările pentru vizele de turism și afaceri se vor anula, din cauza creșterii alarmante a cazurilor de infectare cu SARS-Cov-2 în România.

Grupul de Comunicare Strategică: La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI
Grupul de Comunicare Strategică: La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI

Grupul de Comunicare Strategică anunţă joi că la nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.