Unde s-a internat Episcopul Hușilor, bolnav de Covid-19. ”Dumnezeu ne va ajuta pe toți”

Unde s-a internat Episcopul Hușilor, bolnav de Covid-19. ”Dumnezeu ne va ajuta pe toți”
Facebook/ Episcopia Hușilor

Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a internat într-un container din curtea spitalului din Bârlad, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19.

 

Gestul episcopului i-a impresionat pe pacienți, care apreciază faptul că PS Ignatie a ales să fie tratat alături de ei, într-unul dintre cele cinci containere dedicate bolnavilor de Covid-19 din curtea Spitalului ”Elena Beldiman” din Bârlad, scrie Vremea Nouă.

”E de-o simplitate și de o căldură în purtarea sa Prea Sfințitul, că nici nu știi că el e Episcopul Hușilor. Ar fi putut sta acum în lux, într-o rezervă cu medici mulți în jurul său. Dar dânsul a cerut să fie adus aici, cu noi. Mănâncă cu noi, stă cu noi în container, ne vorbește, primește același tratament cu noi. Dumnezeu ne va ajuta pe toți”, a spus unul din pacienții internați alături de înaltul prelat.

„Episcopia Hușilor dorește să aducă la cunoștința opiniei publice că Părintele Episcop Ignatie, în urma efectuării unui test pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, a fost declarat pozitiv. Preasfinția Sa a luat măsura izolării încă de la primele simptome, înainte de primirea rezultatelor testului, iar după confirmare a mers pentru a se interna la Spitalul ”Elena Beldiman” din Bârlad”, a transmis Episcopia Hușilor.

Citește și
Marchel
Un episcop din R. Moldova care promova conspirații despre coronavirus s-a îmbolnăvit de Covid-19

 

Ce spunea PS Ignatie la începutul pandemiei

 

Episcopul Ignatie îndemna încă de la începutul pandemiei să fie respectate cu strictețe recomandările autorităților.

”Virusul nu umblă de unul singur, ci este „transportat” de oamenii contaminați. În mod paradoxal, distanțarea socială și fizică dintre oameni coincide cu o apropiere mai profundă de Hristos și, implicit, o apropiere sufletească mai intensă între noi. Țineți cont doar de ceea ce vă este comunicat oficial de către autoritățile abilitate în gestionarea crizei în care ne aflăm și de ceea ce spun specialiștii în domeniu”, spunea în martie PS Ignatie.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, noul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, noul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, actualul episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a fost ales, marţi, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.

Un episcop din R. Moldova care promova conspirații despre coronavirus s-a îmbolnăvit de Covid-19
Un episcop din R. Moldova care promova conspirații despre coronavirus s-a îmbolnăvit de Covid-19

Un episcop din Republica Moldova, care promova teorii ale conspirației legate de coronavirus, a fost diagnosticat cu Covid-19, potrivit protv.md.

Un episcop recomandă credincioșilor ”să se ungă zilnic cu untdelemn” împotriva coronavirusului
Un episcop recomandă credincioșilor ”să se ungă zilnic cu untdelemn” împotriva coronavirusului

Episcopul Siluan al Italiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a transmis un mesaj credincioşilor ortodocşi români, care se află în Italia și care se confruntă cu creșterea numărului de cazuri de infectări cu coronavirus.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.