Au fost spulberați de un TIR după ce o dubă le-ar fi împins mașina pe contrasens. Detaliul surprins de o cameră de bord

×
Codul embed a fost copiat

Trei persoane au fost rănite luni, pe DN1, la ieșirea din orașul Făgăraș, într-un accident în care au fost implicate patru autovehicule. Scena a fost surprinsă de o cameră de bord. 

În imagini se vede coloana de mașini care circulă foarte aproape una de alta, fără a păstra o distanță de siguranță. Posibil lovit din spate, un autoturism ajunge pe contrasens și intră într-un TIR, dotat cu cameră de bord.

Șoferul acestuia trage de volan și ajunge pe câmp, zeci de metri. În urma accidentului, trei oameni au fost răniți, iar doi dintre ei au rămas blocați în vehicule.

Bucăți din caroseriile mașinilor s-au împrăștiat pe șosea. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de salvare și un elicopter SMURD, care a transportat victimele la spital.

Traficul a fost blocat zeci de minute. Poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate care a fost cauza accidentului.

Citește și
audieri
Care este starea fetiței de 7 ani cu piciorul amputat după accidentul din București în care a murit fratele ei

Unul dintre motive ar putea fi și viteza mult prea mare. Inspectoratul General al Poliției Române atrage atenția că, în primele șapte luni ale anului, 148 de oameni și-au pierdut viața din cauza accidentelor provocate de viteza mult prea mare.

Agenții de la rutieră au anunțat că vor face mai multe controale, pe această temă, până pe 11 august.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Primele declarații ale adolescentului care a ucis cu mașina un copil și a mutilat altul în Pantelimon. Cum justifică fapta
Primele declarații ale adolescentului care a ucis cu mașina un copil și a mutilat altul în Pantelimon. Cum justifică fapta

Apar noi detalii în cazul accidentului teribil din București, în care doi copilași au fost spulberați de un adolescent de 17 ani.

Care este starea fetiței de 7 ani cu piciorul amputat după accidentul din București în care a murit fratele ei
Care este starea fetiței de 7 ani cu piciorul amputat după accidentul din București în care a murit fratele ei

Cei doi băieți implicați în cumplitul accident rutier din parcarea parcului Pantelimon din București au fost audiați marți de procurori.  

Plan roșu de intervenție în Suceava. Nouă persoane rănite într-un accident cu trei mașini
Plan roșu de intervenție în Suceava. Nouă persoane rănite într-un accident cu trei mașini

Trei autoturisme s-au ciocnit, luni seară, în localitatea Cumpărătura, judeţul Suceava, în total în accident fiind implicate 12 persoane, între care şase copii. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.

Cine erau tinerii proaspăt căsătoriți care au murit în tragedia de pe „Drumul morții”. Alin și Alexandra s-au stins la spital
Cine erau tinerii proaspăt căsătoriți care au murit în tragedia de pe „Drumul morții”. Alin și Alexandra s-au stins la spital

Tragedie pe DN2, la ieșirea din Buzău spre Ploiești. Doi tineri care se căsătoriseră în iunie au murit în urma unui cumplit accident rutier.

Cei doi polițiști care au murit în accidentul din Târgu Lăpuș, conduși pe ultimul drum: „Păcat de amândoi”
Cei doi polițiști care au murit în accidentul din Târgu Lăpuș, conduși pe ultimul drum: „Păcat de amândoi”

O comunitate întreagă și-a luat astăzi rămas-bun de la cei doi tineri polițiști care au murit în urma groaznicului accident din Târgu Lăpuș. Sute de colegi, rude și prieteni i-au condus pe ultimul drum.  

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. IDF a anunțat că avioane de vânătoare sunt gata să lovească Teheranul
Conflictul Israel-Iran escaladează. IDF a anunțat că avioane de vânătoare sunt gata să lovească Teheranul

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.