Un tânăr prins de radar cu 163 km/h în Rădăuți a fugit de poliție până a comis un accident, apoi s-a ascuns într-un cimitir

×
Codul embed a fost copiat

Urmărire ca în filme în județul Suceava, după ce un șofer teribilist a apăsat prea tare pedala de accelerație pe centura orașului Rădăuți.  

Tânărul de 20 de ani a fost surprins de radar conducând cu 163 de kilometri pe oră, într-o zonă în care limita este de 60. Polițiștii au încercat să-l oprească, însă fără succes.

Așa că agenții au pornit după el. Doar că, într-o curbă, bărbatul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un gard.

A scăpat ca prin minune, însă fuga de poliție nu s-a oprit aici. Individul a luat-o la goană, pe jos, și s-a ascuns în cimitirul din apropiere.

Până la urmă, oamenii legii l-au prins și încătușat. Șoferul nu consumase alcool ori substanțe interzise.

Citește și
Politie
Un polițist din Argeș a comis un accident în timp ce părăsea locul altui accident, pe care tot el l-a produs

După isprava sa, tânărul a rămas pieton pentru aproape un an și a primit o amendă de aproape 16.000 de lei. 

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Un șofer din Mehedinți a murit după ce mașina lui a fost lovită de un alt autoturism și aruncată în fața unui TIR
Un șofer din Mehedinți a murit după ce mașina lui a fost lovită de un alt autoturism și aruncată în fața unui TIR

Un bărbat de 46 de ani din Mehedinți și-a găsit sâmbătă seară sfârșitul într-un cumplit accident de circulație.

Un polițist din Argeș a comis un accident în timp ce părăsea locul altui accident, pe care tot el l-a produs
Un polițist din Argeș a comis un accident în timp ce părăsea locul altui accident, pe care tot el l-a produs

Un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş este cercetat penal, dar face şi obiectul unei cercetări interne deschise la nivelul instituţiei, după ce a fost implicat în două accidente rutiere, produse unul după altul.

Accident rutier grav în București. Un șofer a trecut pe verde, dar nu a acordat prioritate poliției. Momentul a fost filmat
Accident rutier grav în București. Un șofer a trecut pe verde, dar nu a acordat prioritate poliției. Momentul a fost filmat

Un șofer de 24 de ani a ajuns la spital după ce mașina lui a fost lovită de o autospecială de poliție, aflată în misiune. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat.

Un șofer care ar fi fost sub influența substanțelor psihoactive a produs un accident în Timișoara. VIDEO
Un șofer care ar fi fost sub influența substanțelor psihoactive a produs un accident în Timișoara. VIDEO

Un șofer de 47 de ani care ar fi fost sub influența substanțelor psihoactive a produs un accident rutier într-o intersecție din Timișoara.  

Accident rutier grav în Botoșani. O mașină de Poliție și un TIR s-au ciocnit frontal. Doi polițiști au ajuns la spital
Accident rutier grav în Botoșani. O mașină de Poliție și un TIR s-au ciocnit frontal. Doi polițiști au ajuns la spital

Doi polițiști, dar și șoferul unui camion au ajuns, luni seară, la spital, în urma unui grav accident produs pe un drum din județul Botoșani.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. IDF a anunțat că avioane de vânătoare sunt gata să lovească Teheranul
Conflictul Israel-Iran escaladează. IDF a anunțat că avioane de vânătoare sunt gata să lovească Teheranul

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.