Un tânăr a căzut de la înălțime la câteva minute după ce s-a vaccinat anti-Covid, la un centru din Iași

×
Codul embed a fost copiat

Alertă într-un centru de vaccinare din Iași, unde un bărbat a căzut de la o înălțime de trei metri, la câteva minute după ce a fost imunizat împotriva COVID-19.

Victima a suferit răni ușoare însă a fost transportată la spital pentru mai multe investigații. Centrul de vaccinare a fost închis de către polițiști, înainte de program.

Incidentul a avut loc joi seară, în jurul orei 18, la centrul de vaccinare din incinta Casei de Cultură a Studenților, din centrul Iașiului. La mai puțin de 15 minute de la imunizare, tânărului i s-a făcut rău și a încercat să iasă afară pentru o gură de aer, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut peste balustradă.

Ionel Roșu, purtător de cuvânt ISU Iași: „ISU Iaşi a intervenit pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă unui bărbat în vârstă de aproximativ 23 de ani, care a căzut de la o înălţime de aproximativ trei metri.”

Victima, căreia tocmai îi fusese istrată doza de vaccin Johnson&Johnson, a fost dusă la spital unde a și rămas peste noapte, sub observație.

Citește și
HPV
Studiu: Vaccinul anti-HPV reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic şef UPU-SMURD Iași:Se afla în monitorizare post-vaccinală, este posibil să fi avut o stare lipotimică, fără relaţie cu o reacţie adversă post-vaccinare, de tip alergic. A fost găsit n stare stabilă, conştient, fără elemente de sângerare sau fracturi.”

Şeful DSP susține că starea de rău a tânărului nu a fost provocată de imunizare.

Vasile Cepoi, şeful DSP Iaşi, a explicat că tânărul nu a așteptat pe un scaun trecerea celor 15 minute după vaccinare, ci s-a ridicat să plece repede. În plus, nu ar fi mâncat nimic înainte.

Medicii spun că bărbatul se află în afara oricărui pericol. În urma incidentului, însă, centrul de vaccinare a fost închis,dar activitatea s-a reluat vineri dimineață.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
S-a deschis primul centru de vaccinare anti Covid-19 cu program non-stop din București
S-a deschis primul centru de vaccinare anti Covid-19 cu program non-stop din București

Primăria Sectorului 3 a deschis primul centru de vaccinare anticovid cu program non-stop din București. 

Studiu: Vaccinul anti-HPV reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin
Studiu: Vaccinul anti-HPV reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin

Vaccinul anti-HPV (Virusul Papilloma Uman) reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin, arată primele date din lumea reală publicate în revista Lancet, potrivit BBC.

Statele Unite încep vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani , cu serul Pfizer
Statele Unite încep vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani , cu serul Pfizer

Aproximativ 28 de milioane de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani din Statele Unite pot fi vaccinaţi împotriva Covid-19, a decis marţi seară Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.