Un tânăr a ajuns cu maşina într-un râu din Caraş-Severin în timp ce încerca să fugă de polițiști. Ce ascundea

Mașina de poliție
Shutterstock

Un tânăr de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru mai multe infracţiuni. Acesta se afla la volanul unei maşini cu număr fals de înmatriculare, după ce a consumat alcool şi nu avea nici permis auto.

În încercarea de a scăpa de poliţişti el a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu autoturismul în râul Cerna.

”Azi-noapte, la ora 04.27, o patrulă mixtă formată dintr-un poliţist de la Poliţia Staţiunii Băile Herculane şi un jandarm a observat un autoturism care circula pe strada Trandafirilor, în zona Parcului Domogled, iar în momentul în care poliţiştul a efectuat semnalul regulamentar de oprire, acesta şi-a continuat deplasarea.

Imediat, patrula de ordine publică a pornit în urmărirea autoturismului în care se aflau 2 bărbaţi, iar în timpul deplasării l-au somat în continuare pe conducătorul auto să oprească autoturismul şi au luat legătura cu poliţiştii din Mehedinţi, pentru a-l opri la intrarea în judeţ”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

Potrivit sursei citate, la ieşirea din Staţiunea Băile Herculane către Baia de Aramă, într-o curbă, conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, plonjând cu autoturismului în albia râului Cerna.

Citește și
retinut
Un constanțean care împreună cu fiul său de 15 ani a agresat un alt bărbat, reţinut. Adolescentul este cercetat în libertate

”Imediat patrula de ordine publică a apelat SNUAU 112 şi a solicitat sprijinul pompierilor şi al unui echipaj medical. Cei doi ocupanţi ai autoturismului au fost scoşi din maşină de pompieri şi preluaţi de echipajul medical, fiind răniţi uşor”, a precizat IPJ Caraş-Severin.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul de 22 de ani, din judeţul Mehedinţi, care conducea autoturismul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, autoturismul nu era înmatriculat în circulaţie şi avea montate alte plăcuţe cu numere de înmatriculare.

Conform poliţiştilot, cei doi bărbaţi, de 22 şi 36 de ani, ambii din judeţul Mehedinţi, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, iar cel de 22 de ani nu a rămas internat.

”Cercetările sunt continuate în acest caz pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş. Bărbatul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Un constanțean care împreună cu fiul său de 15 ani a agresat un alt bărbat, reţinut. Adolescentul este cercetat în libertate
Un constanțean care împreună cu fiul său de 15 ani a agresat un alt bărbat, reţinut. Adolescentul este cercetat în libertate

Un bărbat care împreună cu fiul său de 15 ani a agresat un alt bărbat pe o styradă din comuna Lipniţa, din judeţul Constanţa, a fost reţinut.

Târgu Mureș, lovit de o furtună violentă după caniculă. Copaci doborâți și zeci de apeluri la 112
Târgu Mureș, lovit de o furtună violentă după caniculă. Copaci doborâți și zeci de apeluri la 112

După codul galben de caniculă de peste zi, o furtună puternică a făcut ravagii, duminică, în Târgu Mureș. Vântul a pus la pământ mai mulți copaci, care au avariat mașini și stâlpi de curent. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Zilele orașului Galați s-au încheiat cu un spectacol de drone care au format imagini emblematice pentru oraș
Zilele orașului Galați s-au încheiat cu un spectacol de drone care au format imagini emblematice pentru oraș

Zilele orașului Galați s-au încheiat cu un spectacol impresionant de drone.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii
Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii

Interdicţia de a intra în Statele Unite impusă cetăţenilor din 12 ţări săptămâna trecută de către Donald Trump a intrat în vigoare luni, la ora 4.01 GMT (7.01, ora României), potrivit decretului prezidenţial, relatează AFP.