Un român suspectat de 16 infracţiuni comise în 3 state şi dat în urmărire internaţională, a fost prins în Caraş Severin

arestat
Shutterstock

Un român dat în urmărire internaţională pentru infracţiuni comise în trei state membre ale Uniunii Europene a fost identificat de către jandarmii din judeţul Caraş Severin cu ajutorul aplicaţiei eDAC.

Bărbatul în vârstă de 40 de ani, cetăţean român, a fost identificat de jandarmii din Caraş-Severin. În urma verificărilor făcute în aplicaţia eDAC, aceştia au constatat că pe numele românului era emis un mandat european de arestare în vederea extrădării, el fiind acuzat de 16 infracţiuni comise în Italia, Germania şi România.

„Situaţia generală a cazierului judiciar al bărbatului, este una complexă, fiind înscrise 16 infracţiuni comise, atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul Republicii Federale Germania şi Republicii Italia, dintre care deţinerea sau folosirea neautorizată de arme de foc, infracţiuni contra patrimoniului, conducere fără permis, furt, comercializarea de bunuri furate etc”, se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş Severin, potrivit News.ro.

Conform procedurilor legale jandarmul care l-a identificat pe bărbatul dat în urmărire internaţională l-a predat pe acesta organelor abilitate ale statului.

„Aplicaţia eDac este un sistem digital de verificare a documentelor de identitate, care, în urma scanării actelor, generează în mod automat toate informaţiile despre persoanele verificate. Prin intermediul acestui instrument, jandarmii din toate structurile operative ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, au verificat pe 900 de persoane, in timpul misiunilor de ordine publică şi de protecţie instituţională”, precizează oficialii Jandarmeriei Caraş Severin.

Citește și
printul paul
Prințul Paul, fals Cavaler de Malta, s-a revoltat în fața instanței. „A fost umilit în fața demnitarilor din toată Europa”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Un cetăţean ucrainean, care era urmărit internaţional de către autorităţile din Austria, a fost capturat la Siret
Un cetăţean ucrainean, care era urmărit internaţional de către autorităţile din Austria, a fost capturat la Siret

Un ucrainean, care era urmărit internaţional de către autorităţile din Austria pentru săvârşirea de infracţiuni informatice, a fost capturat de poliţiştii de frontieră din judeţul Suceava.

Prințul Paul, fals Cavaler de Malta, s-a revoltat în fața instanței. „A fost umilit în fața demnitarilor din toată Europa”
Prințul Paul, fals Cavaler de Malta, s-a revoltat în fața instanței. „A fost umilit în fața demnitarilor din toată Europa”

Urmărit internațional pentru o condamnare definitivă, prințul Paul al României s-a aratat revoltat în fața instanței din Malta.

Bărbat din Mehedinţi, adus în ţară din Italia. Este condamnat la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor
Bărbat din Mehedinţi, adus în ţară din Italia. Este condamnat la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor

Un bărbat de 35 de ani, din judeţul mehedinţi, urmărit internaţional după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor, a fost adus în ţară din Italia.

 

Urmărit internațional, cu o condamnare de 23 de ani, pentru infracţiuni economice, în Italia, depistat în Timişoara
Urmărit internațional, cu o condamnare de 23 de ani, pentru infracţiuni economice, în Italia, depistat în Timişoara

Un bărbat de 56 de ani, căutat de autorităţile din Italia pentru infracţiuni economice comise în Peninsulă şi pe numele căruia era emis mandat european de arestare, având o condamnare de aproape 23 de ani, a fost depistat în municipiul Timişoara.

Un bărbat din Dăbuleni, urmărit internaţional pentru proxenetism, prins de către poliţişti
Un bărbat din Dăbuleni, urmărit internaţional pentru proxenetism, prins de către poliţişti

Un bărbat de 38 de ani din oraşul Dăbuleni, urmărit la nivel internaţional pentru proxenetism, a fost prins de către poliţiştii doljeni în localitatea de domiciliu.

 

Recomandări
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni

Israel este de 75 de ori mai mic decât Iranul ca suprafață și are o populație de 10 ori mai puțin numeroasă, dar la nivel militar cele două state dispun, oficial, de forțe aproape similare. Realitatea arată însă că Israel este superior Iranului.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.