Un român a doborât recordul mondial pentru cel mai lung concert de pian din lume

×
Codul embed a fost copiat

Un pianist din Oradea a reușit să doboare recordul mondial pentru cel mai lung concert de pian din lume. Artistul s-a așezat la instrument lunea trecută la ora 10 și a oprit concertul după 130 de ore, duminica următoare.

A avut câte cinci minute pe oră dreptul la pauză și a fost susținut de cățelușa lui devotată, Kira. Reușita artistului orădean urmează să fie omologată de Cartea Recordurilor.

Zoltan Thurzo, un pianist de 39 de ani, din Oradea, a încheiat concertul după exact 130 de ore. Timp, de șase zile și șase nopți, pianistul a respectat cu strictețe regulile impuse de Guiness Book.

Gyula Zatiko, observator activ: „Deci care a fost strategia: prima dată, când e odihnit, să cânte 40 de ore și din timpul acumulat - o avut 200 de minute - să doarmă două ore. După aceea, 24-24-24 de ore. În 24 de ore a acumulat 120 de minute, pe care le-a consumat dormind.”

Ce a spus pianistul despre provocarea prin care a trecut pentru a intra în Cartea Recordurilor

Zoltan Thurzo, pianist: „Pauzele de odihnă, am ținut maxim două ore, o oră 55 de minute, zilnic. N-am avut pampers, n-am avut nici o problemă, zilnic, cinci minute m-am oprit și asta cu ajutorul medicilor.”

Citește și
david popovici
David Popovici, campion european la 100 m liber, cu nou record mondial

Zoltan a cântat peste 150 de piese clasice. Întreg concertul a fost filmat și urmărit de observatori voluntari din partea Guinness Book.

Istvan Habinyak, observator coordonator: „Una dintre reguli - am urmărit ca să nu depășească mai mult de 30 de secunde distanța între două piese, ca piesele să nu fie repetate, în decurs de patru ore.”

Pianistul mânca în timp ce cânta, cu ajutorul celor de lângă el. Un sprijin moral a venit și din partea cățelușei Kira, căreia artistul vrea să îi facă o diplomă separată.

Pianistul Zoltan Thurzo a mai doborât un record mondial

Nu este prima ispravă remarcabilă a lui Zoltan Thurzo. El a mai doborât, anul acesta, un record mondial, după ce a cântat la 5.324 de metri altitudine, pe muntele Everest.

Cu banii obținuți speră să facă, la Oradea, un Muzeu al Muzicii.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cea mai înaltă femeie din lume a doborât alte trei recorduri mondiale GALERIE FOTO
Cea mai înaltă femeie din lume a doborât alte trei recorduri mondiale GALERIE FOTO

Rumeysa Gelgi, 25 de ani, din Turcia, are o malformație genetică rară, numită sindromul Weaver, care o face să fie cea mai înaltă femeie din lume. Acum, potrivit Guiness World Record, aceasta a doborât alte trei recorduri.

David Popovici, campion european la 100 m liber, cu nou record mondial
David Popovici, campion european la 100 m liber, cu nou record mondial

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, sâmbătă, la Campionatele Europene de nataţie de la Roma, cu un nou record mondial, 46 sec 86/100.

David Popovici scrie istorie la CE de natație. Românul s-a calificat în finala probei de 100 m liber cu record continental
David Popovici scrie istorie la CE de natație. Românul s-a calificat în finala probei de 100 m liber cu record continental

David Popovici, 17 ani, s-a calificat, vineri, în finala probei de 100 m liber de la Campionatele Europene de nataţie de la Roma cu timpul de 46 sec 98/100, un nou record european.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.