Un pompier din Maramureș a lovit o fetiță pe trecerea de pietoni. DrugTest-ul a arătat un rezultat pozitiv la canabis

×
Codul embed a fost copiat

Un tânăr de 24 de ani, pompier în Maramureș și aflat la volanul mașinii personale, a lovit o fetiță de opt ani pe trecerea de pietoni, iar la verificări a fost depistat pozitiv cu aparatul DrugTest.  

Accidentul a avut loc în localitatea Șomcuta Mare, chiar în dreptul unei școli.

Fetița, în vârstă de opt ani, ieșea de la ore și, în momentul în care a traversat strada pe trecerea de pietoni, a fost lovită de mașina condusă de tânărul de 24 de ani. Copila a fost transportată la Spitalul Județean din Baia Mare. După evaluare, medicii au transmis că are mai multe contuzii și se află în stare stabilă.

Între timp, șoferul fost verificat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Însă, la testarea rapidă pentru consumul de substanțe interzise, DrugTestul a arătat un rezultat pozitiv la canabis.

Acesta a fost dus la spital pentru prelevare de probe biologice și are dosar penal. Abia după analizele toxicologice, polițiștii vor afla cu certitudine dacă tânărul a condus drogat sau nu.

Citește și
DIICOT
Un pompier şi un poliţist, reţinuţi de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă şi acte sexuale cu minori

Deocamdată este cercetat în libertate.

Fusese încadrat la ISU Maramureș în luna martie a acestui an, la Șomcuta Mare.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Un pompier și un polițist, reținuți pentru că întrețineau relații sexuale cu minori
Un pompier și un polițist, reținuți pentru că întrețineau relații sexuale cu minori

Un polițist și un pompier, ambii din Iași, au fost arestați preventiv pentru pornografie infantilă și act sexual cu un minor.

Un pompier şi un poliţist, reţinuţi de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă şi acte sexuale cu minori
Un pompier şi un poliţist, reţinuţi de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă şi acte sexuale cu minori

Un poliţist şi un pompieri din Iaşi au fost reţinuţi, joi seară, de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă şi acte sexuale cu minori. Cei doi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fete de 12-13 ani.

 

Primul pompier recuperat dintre cei răniți la Crevedia revine în ţară. Vrea deja să se întoarcă la muncă
Primul pompier recuperat dintre cei răniți la Crevedia revine în ţară. Vrea deja să se întoarcă la muncă

Primul pompier recuperat în străinătate după exploziile de la Crevedia este bine şi va reveni în România în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a anunțat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Victimele exploziei din Crevedia: Un pompier internat în Belgia a fost detubat
Victimele exploziei din Crevedia: Un pompier internat în Belgia a fost detubat

Zeci de victime sunt încă în spital, la mai bine de trei zile de la exploziile din Crevedia.  

Imaginea unui pompier rănit în explozii a devenit virală. „Nu s-a învățat absolut nimic din tragedia de la Colectiv”
Imaginea unui pompier rănit în explozii a devenit virală. „Nu s-a învățat absolut nimic din tragedia de la Colectiv”

Sindicatul Europol postează imaginea unui pompier rănit în urma exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia, afirmând că autorităţile nu au învățat absolut nimic din tragedia de la Colectiv, numărul paturilor pentru marii arși fiind insuficient.

Recomandări
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023

Veniturile totale medii lunare în fiecare gospodărie din România au ajuns, în anul 2024, în termeni nominali, la valoarea de 8.270 de lei (+15,3%), din care 84,8% au mers către cheltuieli, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică

Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu

Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, se află marţi în România, unde, împreună cu preşedintele Nicuşor Dan, va vizita Centrul de instruire întrunită de la Cincu.

Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale
Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale

În a patra zi de proteste în Los Angeles, Washingtonul a luat o nouă decizie controversată. Pentagonul a anunțat că trimite 700 de pușcași marini, cu misiune temporară, în metropolă.