Un parc din centrul Galațiului, închis din cauza zgomotului. Locatarii unui cartier au avut câștig de cauză în instanță

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce ne plângem că nu avem spații verzi în orașe, iar locurile de joacă pentru copii sunt puține, locatarii unui cartier din centrul Galațiului au reușit să obțină, în instanță, demolarea unui parc.

Aglomerația și gălăgia au fost argumentele care i-au convins pe judecători. Acum toboganele, balansoarele și leagănele de aici vor ajunge la fier vechi.

Parcul, care a tulburat liniștea locatarilor din acest cartier, se întinde pe o suprafață de 600 de metri pătrați și are chiar o sală de sport în aer liber.

Zeci de copii veneau aici în fiecare zi. În timp ce unii sunt supărați că s-a distrus un loc de joacă, alții spun că nu mai puteau trăi în case din pricina zgomotului.

90 de locatari au depus plângeri la primărie și au cerut desființarea locului de joacă.

Citește și
copil
Copil de 4 ani din Gorj, dat dispărut de acasă, găsit de poliţişti într-un parc

S-au plans de gălăgia pe care o fac copiii, dar și de faptul că zona este foarte aglomerată. În plus, spun oamenii, în urma distracției rămân zilnic mormane de gunoi.

Altora, însă, nu le vină să creadă că parcul va fi demolat în curând.

„Nu sunt de acord cu desființarea parcului, deoarece copiii în general unde să se ducă, pentru că nu prea sunt locuri de joacă”, a reacționat o femeie.

Petrica Pațilea - purtător de cuvânt primăria Galați:Este primul parc din municipiul Galați care, din păcate, urmează să fie închis. Au acționat municipalitatea în instanță și au și câștigat. Urmează în cel mai scurt timp să închidem acest parc”.

Decizia Judecătoriei din Galați este definitivă și va fi pusă în aplicare.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Fată de 15 ani bătută de o altă adolescentă într-un parc din Ploiești. Poliţiştii au deschis un dosar penal
Fată de 15 ani bătută de o altă adolescentă într-un parc din Ploiești. Poliţiştii au deschis un dosar penal

Poliţiştii din Ploieşti au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, după o bătaie care a avut loc într-un parc, implicate fiind două adolescente.

 

Copil de 4 ani din Gorj, dat dispărut de acasă, găsit de poliţişti într-un parc
Copil de 4 ani din Gorj, dat dispărut de acasă, găsit de poliţişti într-un parc

Un copil de 4 ani şi 8 luni, care a plecat vineri de la domiciliu, a fost găsit de poliţişti la scurt timp după ce familia a anunţat dispariţia, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu.

Un băiat de 14 ani ani a fost bătut crunt de un grup de adolescenți pentru că a refuzat să le dea taxă de protecție
Un băiat de 14 ani ani a fost bătut crunt de un grup de adolescenți pentru că a refuzat să le dea taxă de protecție

Scene de o violență extremă s-au petrecut într-un parc din Târgu Mureș: un băiat de 14 ani a fost bătut crunt de mai mulți adolescenți, pentru că a refuzat să le dea bani.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.