Un parapantist a rămas agăţat de cablurile telecabinei din Poiana Braşov, apoi s-a prăbuşit de la înălţime, doborât de vânt

×
Codul embed a fost copiat

Momente dramatice în Poiana Brașov. Un bărbat care și-a luat zborul de pe pârtie cu o parapantă rapidă a rămas prins între cablurile telecabinei.

O rafală vânt a desprins aripa, iar bărbatul a căzut în gol. Salvarea a venit de la același echipament, care s-a deschis parțial și i-a atenuat aterizarea. Bărbatul, care practică acest sport de mai mulți ani, are răni la coloană și bazin și a fost transportat la Spitalul Județean din Brașov.

Când aripa s-a desprins, bărbatul de 49 de ani a căzut în gol aproximativ 40 de metri. Chiar înainte să atingă pământul, parapanta s-a deschis și a întârziat astfel impactul cu solul. Salvamontișii care se pregăteau să urce pe piloni până la sportiv erau la doar câțiva metri.

Cătălin Petrescu, salvator montan: „O echipă de prim răspuns a mers la fața locului, a evaluat situația, în același timp s-au și pregătit pentru evacuarea de pe cablu. Aripa parapantistului s-a desprins de pe cabluri, norocul lui fiind că în cădere aripa s-a mai deschis de câteva ori”.

Bărbatul decolase din vârful pârtiei, dar vântul puternic l-a abătut de la traseu și nu a mai reușit să controleze aripa. A rămas agățat de cablul telegondolei, între piloane.

Citește și
Injunghiat
Tânăr înjunghiat în cort, într-o pădure de lângă Poiana Brașov. De ce riscă acum un dosar penal

Căderea, deși atenuată de deschiderea aripii și de zăpadă, i-a provocat bărbatului traumatisme la bazin și la coloană.

Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Brașov: „I s-a acordat asistență medicală de către personalul medical, iar ulterior acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare”.

Sportul practicat de bărbat, unul riscant și cu puțini adepți în România, este denumit „speed fly”. Aripa folosită este mai mică decât o parapantă, drept urmare mai rapidă și mai greu de controlat.

Marius Duță, pilot de parapantă: „În general, cu speed fly-ul se decolează de pe schiuri, cu schiuri sau efectiv pe picioare. În toate zonele din Europa, în stațiunile de schi, zborul cu speed fly-ul este interzis, deci în momentul în care te prinde poți să ajungi la amenzi foarte mari, chiar confiscarea echipamentului”.

În România, în schimb, nu există restricții. Bărbatul rănit are experiență și practică acest sport de mai mulți ani.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Doi pui de urs, eliberați de jandarmi dintr-un tomberon, în Poiana Brașov |VIDEO
Doi pui de urs, eliberați de jandarmi dintr-un tomberon, în Poiana Brașov |VIDEO

Doi pui de urs au rămas captivi într-un tomberon, în Poiana Brașov, încercând să găsească ceva de mâncare. Ursuleții au fost eliberați de jandarmi.

Tânăr înjunghiat în cort, într-o pădure de lângă Poiana Brașov. De ce riscă acum un dosar penal
Tânăr înjunghiat în cort, într-o pădure de lângă Poiana Brașov. De ce riscă acum un dosar penal

Misiune neobişnuită în noaptea de duminică spre luni pentru salvamontiştii din Poiana Braşov, care au fost chemaţi să acorde primul ajutor unui bărbat de 23 de ani, înjunghiat în pădure.

La un pas de o tragedie în Poiana Brașov. Un schior a rămas agățat de telescaun
La un pas de o tragedie în Poiana Brașov. Un schior a rămas agățat de telescaun

Incident periculos în Poiana Braşov, unde un bărbat a rămas atârnat de telescaun, la o înălţime de câţiva metri.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii
Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii

Interdicţia de a intra în Statele Unite impusă cetăţenilor din 12 ţări săptămâna trecută de către Donald Trump a intrat în vigoare luni, la ora 4.01 GMT (7.01, ora României), potrivit decretului prezidenţial, relatează AFP.