Un nou schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia. Țara care a intermediat negocierile între ruși și ucraineni

prizonieri
Twitter/Volodimir Zelenski

Rusia şi Ucraina au făcut sâmbătă un schimb de 206 de prizonieri de război, inclusiv soldaţi ruşi capturaţi de armata ucraineană în timpul raidului său la frontieră în regiunea Kursk, informează EFE.

După cum a raportat Ministerul Apărării rus într-un comunicat, fiecare parte a schimbat 103 soldaţi cu medierea umanitară a Emiratelor Arabe Unite.

"La capătul procesului de negocieri, 103 soldaţi ruşi luaţi prizonieri în regiunea Kursk au fost returnaţi de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev. În schimb, au fost predaţi (Kievului - n.r.) 103 prizonieri de război ai forţelor armate ucrainene", a precizat Ministerul Apărării de la Moscova.

"În aceste momente, soldaţii ruşi se află în Belarus, unde li se oferă ajutorul medical şi psihologic necesar", se arată în comunicatul Ministerului Apărării rus.

Ei vor fi apoi transferaţi pe teritoriul Rusiei pentru a-şi putea continua reabilitarea în instituţiile sanitare ale Forţelor Armate, potrivit sursei citate.

Citește și
Jens Stoltenberg
Șeful NATO, declarații neașteptate la final de mandat. Ce putea face alianța pentru a preveni răboiul din Ucraina

Un alt schimb de prizonieri la finalul lunii august

La sfârşitul lunii august, ambele părţi au schimbat, de asemenea, 230 de prizonieri de război, care includeau un număr important de recruţi ruşi care au fost capturaţi în Kursk în timp ce efectuau serviciul militar.

În această săptămână, armata rusă a lansat o contraofensivă în Kursk - unde trupele ucrainene au intrat pe 6 august - şi a recâştigat controlul asupra a zece localităţi.

Ambele părţi estimează că există mii de soldaţi ruşi şi ucraineni care au murit în luptele din acea regiune de graniţă în ceva mai mult de o lună.

Preşedintele rus Vladimir Putin a exclus orice negocieri de pace cu Kiev până la expulzarea trupelor ucrainene de pe teritoriul ţării sale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Delir la Moscova. Medvedev amenință că va distruge Kievul dacă Ucraina folosește rachete cu rază lungă de acțiune
Delir la Moscova. Medvedev amenință că va distruge Kievul dacă Ucraina folosește rachete cu rază lungă de acțiune

Dmitri Medvedev, unul Dontre apropiații lui Vladimr Putin, a declarat sâmbătă că Rusia ar putea distruge Kiev cu arme nenucleare ca răspuns la utilizarea de către Ucraina a rachetelor occidentale cu rază lungă de acţiune.

Șeful NATO, declarații neașteptate la final de mandat. Ce putea face alianța pentru a preveni răboiul din Ucraina
Șeful NATO, declarații neașteptate la final de mandat. Ce putea face alianța pentru a preveni răboiul din Ucraina

NATO ar fi putut face mai mult pentru a înarma Ucraina în încercarea de a preveni invazia Rusiei în 2022, a declarat şeful alianței, Jens Stoltenberg.

În timp ce Rusia amenință cu un război total, SUA nu au în vedere să anunţe o nouă politică legată de Ucraina
În timp ce Rusia amenință cu un război total, SUA nu au în vedere să anunţe o nouă politică legată de Ucraina

Statele Unite nu au în vedere să anunţe vineri o nouă politică legată de Ucraina şi de folosirea de către aceasta a rachetelor occidentale în atacuri asupra unor ţinte în Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.