Un mort și 3 răniți, după un accident provocat de o șoferiță de 19 ani. Tânăra nu avea permis

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat a murit şi alte trei persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident provocat de o tânără șoferiță de 19 ani, care nu avea permis de conducere.

Accidentul s-a produs în localitatea argeşeană Răteşti, în momentul în care tânăra de 19 ani, care conducea un autoturism pe DJ 702G fără a deţine permis, nu a acordat prioritate de trecere unei alte maşini, conduse regulamentar de un bărbat de 62 de ani din Găeşti.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean au intervenit la un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme, potrivit Agerpres.

"Ca urmare a coliziunii, al doilea autoturism a fost proiectat în gardul unui imobil, rezultând decesul conducătorului auto, bărbatul de 62 de ani din Găeşti, rănirea gravă a pasagerei dreapta faţă din acelaşi autoturism, o femeie de 58 de ani", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Conform sursei citate, tânăra fără permis şi o fetiţă de doi ani, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului condus de ea, au fost rănite uşor.

Citește și
Pelerinaj la Manastirea Nicula
Mii de credincioși au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, la mănăstirea Nicula din Cluj

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere fără drept, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, verificările continuînd pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Un nou focar de Covid-19 în Prahova, al 12-lea din județ. Zeci de copii sunt infectați
Un nou focar de Covid-19 în Prahova, al 12-lea din județ. Zeci de copii sunt infectați

Un nou focar de COVID-19, al 12-lea activ în judeţul Prahova, a fost confirmat, sâmbătă după-amiază, la un centru de plasament din Vălenii de Munte.

Mii de credincioși au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, la mănăstirea Nicula din Cluj
Mii de credincioși au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, la mănăstirea Nicula din Cluj

De praznicul Adormirii Maicii Domnului, mii de credincioşi, mai puţini însă că în alţi ani, au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, la mănăstirea Nicula din Cluj.

Experienţă traumatizantă pentru familia unui actor din Timişoara, diagnosticat cu Covid-19. „O greşeală de tehnoredactare”
Experienţă traumatizantă pentru familia unui actor din Timişoara, diagnosticat cu Covid-19. „O greşeală de tehnoredactare”

Experienţă traumatizantă pentru familia unui actor din Timişoara.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.