Un kilogram de roșii românești costă cât o oală de sarmale. Cum se scuză fermierii

×
Codul embed a fost copiat

Am aşteptat emoţionaţi primele roşii româneşti de anul acesta, însă preţul ne taie orice elan. În pieţele din Capitală costă 40 de lei, cât un kilogram de carne de viţel sau două de porc, din care faci 80 de sarmale.

Legumicultorii se scuză şi spun că ei cer 20 la poartă, însă adaosul intermediarilor, dublează suma.

Cu ţugui şi extrem de gustoase acestea sunt primele roşii crescute în pământ românesc. Deşi sunt deschizătoare de sezon, nimeni nu se înghesuie deocamdată, să le cumpere.

Într-o piaţă din centrul Capitalei au apărut primele cutii cu roşii din zona Olteniei. Soiul este precos, dar comercianţii le promovează ca "moţate româneşti" sau "dulci, cu picioruş". Preţul este între 25 şi 40 de lei pentru un kilogram, dar negustorii spun că e normal, pentru că acestea sunt trufandale.

Roșiile importate, mai accesibile

Pentru că roşiile româneşti rămân inaccesibile, la cele mai multe dintre tarabe găsim marfa din Grecia, Turcia şi Spania.

Citește și
Grupurile de turiști, interzise în Cartierul felinarelor roşii din Amsterdam
De ce vor fi interzise grupurile de turiști în Cartierul felinarelor roşii din Amsterdam

La pieţele en-gros, preţul variază între 7,5 şi 9 lei, iar în pieţe negustorii cer 12 lei pe kilogram.

„Preţul roşiilor româneşti este un pic exagerat. Dacă roşiile astea din Italia noi le vindem cu 8 lei, nu înţeleg de ce le-ar vinde producătorii autohtoni la preţul de 20 lei. Mi se pare exagerat totuşi”, spune Florin Petre, comerciant en gros.

Ce spun fermierii români

La sursă, în judeţul Olt, fermierii din bazinul legumicol Izbiceni au început să recolteze mai devreme faţă de anul trecut. Oamenii îşi lauda marfa însă pentru cumpărător, la tarabă, rămâne doar privitul. Un kilogram de roşii pleacă de la ei cu 18 lei.

„Această iarnă a fost foarte friguroasă, au fost 2 săptămâni în care a fost un pic mai cald, dar noaptea temperaturile au scăzut sub zero grade, aceste solare necesită multă căldură, trebuie să le aducem la o temperatură între 12-15-18 grade şi necesită costuri foarte mari”, spune Marcel Diaconu, fermier.

„Sunt timpurii, nu se fac aşa de mari ca cele de vara şi se coc mult mai repede. Sunt dulci, sunt sănătoase, foarte bune”, spune Emilia Marancea, fermier.

Fermierii preferă să vândă producţia en gros, deşi intermediarii adăugă cel puţin 50 la sută din preţul de pornire. Pentru că nu există forţa de muncă, cei mai mulţi agricultori lucrează împreună cu familia în solarii şi nu îşi permit luxul să stea la piaţa cu marfă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cât costă roșiile românești ajunse pe piață. Specialiştii au creat 4 soiuri noi
Cât costă roșiile românești ajunse pe piață. Specialiştii au creat 4 soiuri noi

Primele roşii crescute în pământ românesc au apărut în pieţe şi magazine. Sunt destul de scumpe deocamdată, până la 20 de lei kilogramul.

De ce vor fi interzise grupurile de turiști în Cartierul felinarelor roşii din Amsterdam
De ce vor fi interzise grupurile de turiști în Cartierul felinarelor roşii din Amsterdam

Primăria din Amsterdam plănuieşte să interzică accesul grupurilor de turişti cu ghid în cartierul felinarelor roşii.

20 de oameni, căutați de Interpol pentru uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi
20 de oameni, căutați de Interpol pentru uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

Turcia a anunţat joi că Interpolul a emis notificări roşii pentru 20 de persoane privind uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

Cât vor costa roşiile anul acesta, după ce Guvernul a lansat programul de subvenţii
Cât vor costa roşiile anul acesta, după ce Guvernul a lansat programul de subvenţii

Au început înscrierile pentru programul "Roşia", din acest an. Fermierii români, au prins gustul subvenţiilor iar în ultimii doi ani, în unele regiuni, numărul dosarelor s-a dublat.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.